Toate cursele aeriene din şi spre Irlanda sunt astăzi anulate până la prânz din cauza norului de cenuşă de la vulcanul din Islanda, care a închis cerul Europei la mijlocul lunii trecute. Sursa: Reuters
Şi spaţiul aerian din Outer Hebrides, Scoţia este închis şi sunt afectate zborurile spre Stornoway, Tiree, Barra şi Benbecula, notează BBC.
"Irlanda se află într-o zonă în care concentraţia de cenuşă vulcanică depăşeşte nivelul de toleranţă acceptat de constructorii de motoare de avioane", au explicat reprezentnţii Autorităţii aviatice irlandeze într-un comunicat.
În Irlanda nu se zboară şase ore. Restricţiile intră în vigoare de la 7.00 ora locală până la cel puţin 13.00, potrivit Autorităţii aviatice irlandeze. Aeroporturile Dublin, Shannon, Galway, Sligo, Ireland West, Donegal, Cork şi Kerry sunt afectate de resticţii.
Restul curselor din Regatul Unit respectă programul normal. Zborurile Dublin-Bucureşti nu au deocamdată de suferit, cum operează spre seară când nu mai sunt restricţii.
Protecţia civilă islandeză de la Reykjavik a declarat că nu a observat nici o schimbare în activitatea vulcanului care erupe în continuare. El nu eliberează decât cenuşă, în cantităţi mici, potrivit autorităţilor.
Zile de haos
Zborurile din Europa au fost interzise şase zile luna trecută din cauza pericolului norului de cenuşă care afectează motoarele avioanelor. 100.000 de curse au fost anulate şi peste opt milioane de pasageri au rămas blocaţi în aeroporturi. Din cauza norului de cenuşă, companiile aeriene au înregistrat pierderi de 1,26 miliarde de euro.