Saga financiară a Greciei este vârful unui aisberg al problemelor de sustenabilitate a datoriei publice din multe economii avansate, nu doar din aşa-numitele state PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania). OECD estimează de altfel în prezent că datoria publică raportată la PIB va ajunge în economiile dezvoltate la o medie de 100% din PIB. Fondul Monetar Internaţional a făcut publice estimări similare. În rândurile PIIGS, problemele nu se limitează doar la deficitele publice în exces şi ponderile ridicate ale datoriilor în PIB (indicatorii diferă între cele cinci ţări). Acolo există şi probleme legate de deficite externe, pierderi de competitivitate şi creşteri anemice.

Chiar şi acum un deceniu, aceste economii cedau importante cote de piaţă Chinei şi Asiei, pentru că în această din urmă regiune exporturile înglobează o cantitate mare de muncă şi oferă o valoare adăugată mică. După un deceniu în care salariile au crescut mai rapid decât productivitatea, costurile muncii pe unitatea de produs (şi rata de schimb reală bazată pe aceste costuri) s-au apreciat abrupt în ţările PIIGS. Pierderea competitivităţii în urma acestei evoluţii s-a manifestat, la rândul ei, prin deficite de cont curent ridicate şi o creştere încetinită. Lovitura de graţie a dat-o aprecierea monedei euro între 2002 şi 2008.

Aşadar, chiar dacă Grecia şi celelalte ţări PIIGS ar dispune de voinţa politică fermă de a reduce masiv deficitele fiscale imense - şi acesta este un mare „dacă", având în vedere rezistenţa la tăieri de costuri şi creşteri de impozite -, contracţia fiscală va înrăutăţi, cel puţin pe termen scurt, actuala recesiune, fiindcă impozitele ridicate şi reducerea cheltuielilor vor avea un impact negativ asupra cererii agregate. Cu un PIB în scădere, atingerea unor anumite ţinte de deficit şi datorie (ca pondere în PIB) devine imposibilă. Într-adevăr, acea