Hotelul Internaţional din Băile Felix va fi, timp de două zile (5 şi 6 mai), gazda Congresului Anual al Asociaţiei Europeane a Staţiunilor Balneare (ESPA) ajuns la a XV ediţie, organizată de ESPA şi OPTBR cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, potrivit unui comunicat al MDRT remis redacţiei.
În cadrul congresului vor avea loc prezentări pe temele: dezvoltarea turismului balnear în Europa; factorii naturali de cură în staţiunile balneare din Europa; rolul staţiunilor balneare la nivelul UE, precum şi prezentări ale reprezentanţilor industriei de turism balnear.
Evenimentul va fi urmat în perioada 6-8 mai de conferinţa CALYPSO, organizată de Comisia Europeană, prin Departamentul pentru Turism, şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
CALYPSO este un proiect pilot lansat de Comisia Europeană în scopul dezvoltării turismului social în Europa şi urmează a se derula în perioada 2009-2011. La proiect participă 19 state din Europa, inclusiv România.
Conferinţa se va desfăşura pe trei teme de discuţie: Persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi; Tineri şi familii; Perspectivele româneşti asupra domeniului.
Obiectivele proiectului CALYPSO se referă la dezvoltarea economiilor regionale/locale prin intermediul turismului social, reducerea ratei şomajului şi a sezonalităţii în turism. Printre acţiunile derulate în acest scop se numără organizarea de conferinţe pentru sprijinirea dezvoltării turismului social şi realizarea unui studiu privind turismul social în Europa.
C.P. Hotelul Internaţional din Băile Felix va fi, timp de două zile (5 şi 6 mai), gazda Congresului Anual al Asociaţiei Europeane a Staţiunilor Balneare (ESPA) ajuns la a XV ediţie, organizată de ESPA şi OPTBR cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, potrivit unui comunicat al MDRT remis redacţiei.
În cadrul con