Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interzis la grătare în Parcul Gherăieşti

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Băcăuanii nu mai au voie să-şi prăjească micii unde vor, ci doar la cele 30 de dispozitive instalate de municipalitate. În urma picnicurilor organizate în parc se strâng tone de gunoaie. Cei care nu respectă noile reguli vor fi sancţionaţi cu amenzi de 500 de lei.

Mizerie, iarbă arsă, cenuşă, resturi de mâncare, pet-uri goale, cutii de bere sau suc şi ambalaje din plastic şi hârtie.Acesta este peisajul obişnuit după fiecare sfârşit de săptămână petrecut de sute de băcăuani în Parcul Gherăieşti, la ieşirea din Bacău spre Piatra Neamţ. Lipsa de civilizaţie a unora dintre amatorii de distracţie a determinat municipalitatea să schimbe regulile, iar cei care nu se vor conforma noilor măsuri stabilite riscă să fie amendaţi cu 500 de lei.

Mormane de gunoaie

„Prin aceste măsuri intenţionăm să protejăm parcul. În fiecare luni dimineaţă suntem nevoiţi să adunăm din parc mormane de gunoaie, mai ales cărămizi, bolovani, tot felul de plăci, pe care oamenii le aduc ca să-şi instaleze grătarele improvizate“, a declarat Viorica Marcu, directorul Direcţiei de Servicii Publice din Primăria Bacău. Municipalitatea va instala 30 de grătare, grupate în două zone, unde băcăuanii îşi vor putea pregăti carnea în condiţii civilizate.

Edilii speră ca noua regulă să fie respectată de cei care vor veni în weekend la Gherăieşti. În caz contrar, persoanele care fac grătar în locuri neautorizate riscă să fie sancţionate conform prevederilor unei hotărâri a Consiliului Local. Părerile în privinţa acestei iniţiative sunt împărţite. Unii băcăuani s-au arătat supăraţi că nu mai pot să facă grătar unde vor. „Spaţiul verde este pentru distracţie. La Măgura, în pădure, nu ne obligă nimeni să facem grătar într-un singur loc. Dacă o să trebuiască să stăm la coadă ca să prăjim trei mici, cred că mai bine ne găsim alt loc pentru grătar, decât să riscăm o amendă“, a spu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 31 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°