(Apărut în Dilema, nr. 272, 17 - 23 aprilie 1998, tema numărului: INTERNETionala)
Civilizaţia Gutenberg (ca să folosesc expresia lui Mac Luhan), inaugurată în anul 1500, şi-a arătat, de atunci, imensele foloase. Sigur că progresia aceasta a cunoscut diferite perioade, ultimul secol înregistrînd, la acest capitol, o efectivă explozie, cu consecinţe uneori dramatice. Negreşit, progresul acesta extraordinar, care a adus la demnitatea lecturii mulţimi impresionante, a avut parte şi de aspecte negative. Nu mă refer numai la explozia, de pe la mijlocul secolului trecut, a romanului foileton trezind apetitul pentru lectură al păturilor mijlocii, colorînd astfel, parţial, fizionomia literaturii. Nu uit însă că pe această cale, mediată, prin educaţie evolutivă, s-au apropiat şi de adevărata literatură tot mai mulţi cititori. Încă Ibrăileanu constata, pe la începutul veacului, că literatura română (mai ales proza, dar, în parte, şi poezia) întîmpină rezistenţe în dezvoltarea ei datorită faptului că se citeşte puţin, numărul cititorilor fiind infim. Şi era firesc să fie aşa de vreme ce peste 80% din populaţia ţării era analfabetă. Numai treptat năpasta aceasta a fenomenului românesc a fost asanată încît în interbelic şi în deceniile din urmă numărul cititorilor a crescut simţitor, ajungîndu-se aproape la tiraje ameţitoare, niciodată suficiente. Să spunem, de aceea, că, datorită civilizaţiei Gutenberg, s-a petrecut fenomenul îmbucurător al democratizării culturii. N-aş spune că în acest fel au dispărut elitele intelectuale. În comparaţie însă cu evul de mijloc, şi aceste elite s-au lărgit, diversificîndu-se. Iar rolul creator în făurirea culturii e datorat tot elitelor cultural-ştiinţifice. Fără ele cultura ar fi fost o imposibilitate evidentă. Dar nu pot ignora faptul amintit mai înainte că această funcţiune eminamente creatoare a elitelor a fost potenţată de
