Am citit zilele trecute doua texte interesante, semnate de doi maestri ai scrisului romanesc. Unul cu semnatura Cornel Nistorescu, publicat in Coti si inca unul semnat de domnul Ion Cristoiu, cu titlul „Despre bloguri si alte asemenea minunatii”. Dupa citirea primului, am inteles ca foarte multi romani confunda bloggerii cu jurnalistii, ca informatiile de pe blogurile cat de cat serioase au o valoare sub-minima, ca pe bloguri se scrie adesea neingrijit, iar multi dintre bloggeri, dupa numai o luna-doua de scris, se poarta ca si cum ar fi niste adevarati jurnalisti. O sa dezvalui ca, dupa citirea textului cu pricina, intai m-am simtit prost, apoi m-am intristat si m-am intrebat daca nu cumva ar trebui sa incetez sa scriu fiindca si eu scriu neingrijit, fara noima, mi-am pus intrebarea daca e cazul sa continui, nefiind un mare talent sau o mare valoare (ca sa nu mai spun ca am si bazait, daca e sa fiu sincera pana la capat). Apoi am citit si textul domnului Cristoiu. Intai, m-a surprins titlul, mi s-a parut normal, chiar usor delicat (potrivit parerii mele, desi „minunatie” poate fi interpretat in multe feluri, e adevarat, insa eu prefer sa citesc varianta frumoasa si pozitiva). Am urmarit atenta notele domniei sale legate de existenta blogurilor, de felul cum inteleg bloggerii sa-i promoveze pe colegii de „dupa bloguri”, ba chiar ce mi s-a parut amuzant, domnul Cristoiu a enumerat si preferintele domniei sale in materie.
Mi s-a parut logica parerea domniei sale (aceea ca politicienii bloggeri pot fi sariti de pe lista cu usurinta, intrucat sunt „necitibili”) sunt de aceeasi parere, ca politicienii se folosesc de aceste mici tari construite de ei, pentru a propaga informatii si pe alte cai (unele foarte rapide, foarte inselatoare si care ajung la anumite categorii de oameni) uitand ca oamenii care citesc aceste informatii, nu mai traiesc in Evul Mediu, sau nu
