Între 30 aprilie şi 2 mai, Şcoala Populară de Artă "Vespasian Lungu" a participat cu doi elevi, Dafina Trufaş (7 ani) şi Andrei Ştefan Câineanu (9 ani), la cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional de Pian "Irina Satchi", organizat la Râmnicu Vâlcea.
Cei doi elevi au concurat la categoriile an de studiu II, respectiv III, unde Dafina Trufaş a obţinut premiul II, iar Andrei Ştefan Câineanu, premiul III. Interpretările celor doi copii au impresionat juriul concursului, format din profesori universitari din Bucureşti, Cluj şi Râmnicu Vâlcea, printre care prof. univ dr. Carmen Stoianov, prof. univ dr. Lavinia Coman, conf.univ.dr. Viniciu Moroianu şi lect. univ. drd. Dorina Arsenescu.
Ca target, concursul "Irina Satchi" s-a adresat elevilor din liceele vocaţionale şi celor care studiază în şcoli populare de artă sau în învăţământul particular.
Competiţia poartă numele profesoarei Irina Satchi Popovici, muzician de prestigiu şi animator cultural căruia i se datorează multe dintre realizările artistice vâlcene.
Premiile obţinute de cei doi elevi înmulţesc colecţia de trofee a profesorului Mircea Petrescu. Între 30 aprilie şi 2 mai, Şcoala Populară de Artă "Vespasian Lungu" a participat cu doi elevi, Dafina Trufaş (7 ani) şi Andrei Ştefan Câineanu (9 ani), la cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional de Pian "Irina Satchi", organizat la Râmnicu Vâlcea.
Cei doi elevi au concurat la categoriile an de studiu II, respectiv III, unde Dafina Trufaş a obţinut premiul II, iar Andrei Ştefan Câineanu, premiul III. Interpretările celor doi copii au impresionat juriul concursului, format din profesori universitari din Bucureşti, Cluj şi Râmnicu Vâlcea, printre care prof. univ dr. Carmen Stoianov, prof. univ dr. Lavinia Coman, conf.univ.dr. Viniciu Moroianu şi lect. univ. drd. Dorina Arsenescu.
Ca target, concursul