Nu cred că chemarea lui Mircea Geoană (ca martor) la DNA ar avea o legătură cu moţiunea tocmai introdusă de PSD. Oricum, aceasta nu avea nici o şansă, era o simplă demonstraţie democratică, iar prezenţa preşedintelui Senatului la uşa procurorilor n-ar fi avut ce să influenţeze în această direcţie. Colindul fostului preşedinte al PSD la Parchetul Anticorupţie are, după, părerea mea, două semnificaţii.

Prima ar putea fi aceea că justiţia acţionează în sfârşit independent şi indiferent de influenţele politice. Dacă al doilea om în stat se duce cuminte să răspundă la întrebări şi să ajute la înfăptuirea actului de justiţie, înseamnă că instituţiile statului se bucură şi de respect şi de obligaţiile corespunzătoare. Şi că, în consecinţă, orice om - chiar şi primul - poate fi chemat acolo fără ca asta să aibe o altă seminifocaţie decât cea logică. A doua intră, oarecum, în contradicţie cu prima: Mircea Geoană nu mai este, în ochii lumii, al doilea om în stat. Nu mai are statura şi prestanţa pe care i-o dădeau calitatea de şef de partid şi de co-lider al coaliţiei la guvernare. Este aproape un om (politic) obişnuit, care ţine cu dinţii de o funcţie care îl scoate din anonimatul căruia pare sortit şi prin care poate să facă saltul (pe care şi-l doreşte cu ardoare) spre o funcţie într-o organizaţie internaţională. Pentru că, de fapt, la asta lucrează acum Mircea Geoană: tatonează terenul, îşi verifică relaţiile şi face demersuri pentru a ieşi din malaxorul intern. Gurile rele zic că i s-a şi promis o susţinere în acest sens, de la vârful puterii interne, şi că, de fapt, aceasta este şi explicaţia abandonării subite a campaniei de schimbare a sa din scaunul de preşedinte al Senatului, declanşată de „echipa de curăţenie” a PDL.

Este, însă, doar o variantă. O alta – pe care o împărtăşesc cei care cunosc mai bine mecanismele subtile ale politicii – este aceea că n-ar