Alexandru Szalkai a plecat de acasă în 1992. De atunci, nimeni nu mai ştie nimic de el.

Alexandru Szalkai a dispărut pe 2 noiembrie 1992, din faţa blocului unde locuia în Oradea. Avea 10 ani. Din durerea provocată de pierderea copilului, în mintea mamei lui s-a născut o poveste care o ajută să meargă mai departe - băiatul ei trăieşte şi este poliţist.

Toată lumea îl striga Şoni. Era cel mai mic copil al familiei Szalkai. Mai avea două surori şi un frate. Era mai încet la minte, nu mergea la şcoală şi vorbea foarte greu. "Dar te înţelegeai cu el, mai prin semne, mai prin sunete... Dacă îl cunoşteai, îţi dădeai seama de ce vrea să-ţi spună", spun vecinii de la blocul unde a locuit. Oamenii şi-l amintesc ca pe un copil cuminte şi respectuos. "Era vesel, saluta pe toată lumea şi mi-era tare milă de el, că umbla mereu cu bluze şi tricoruri care nu reuşeau să-i acopere complet abdomenul. Cu burta goală, cum se zice", povesteşte doamna Bobi, administratorul blocului. Din cauza unei dereglări hormonale, Şoni era un copil cu o greutate mult peste limita vârstei sale.

Un alt vecin îşi aminteşte că băieţelului îi plăcea să călătorească cu tramvaiul şi aproape zilnic era pe drumuri. "Îl cunoşteau toţi vatmanii. Se urca în tramvai şi mergea de la un capăt la celălalt al liniei. Nu cerşea sau ceva de genul ăsta. Îi plăcea să facă curat. Asta era lui. Strângea toate gunoaiele din tramvai, se dădea jos şi le punea la coş", rememorează bărbatul.

În jurul familiei Szalkai, bătrânii din bloc, singurii care şi-i mai aduc aminte, au ţesut o mulţime de poveşti şi scenarii. "Băiatul umbla toată ziua pe străzi, dar se întorcea acasă mereu. Nu lipsea. Dacă mă întrebaţi pe mine, una din surorile lui ştie ce i s-a întâmplat. Pentru că fata asta, care avea vreo 18 ani când a dispărut Şoni, se ocupa cu chestii mai... dubioase. Cu femei, dacă înţelegeţ