Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa de habitat aprinde din nou spiritele

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Timişorenii sunt chemaţi să spună dacă sunt de acord să plătească reabilitarea clădirilor istorice. Primăria a mai încercat să introducă taxa, dar după un adevărat scandal în oraş, proiectul a fost respins de consilierii locali.

Primăria Timişoara insistă pe introducerea taxei de habitat cu ajutorul căreia se vor reabilita clădirile istorice din oraş. Proiectul a fost discutat şi anul trecut, dar respins de Consiliul Local. Şeful Direcţiei Economice, Adrian Bodo, se bazează pe faptul că a trecut perioada electorală şi că aleşii locali vor vota gândindu-se mai mult la clădirile istorice şi mai puţin la dorinţa de a atrage voturi. „Eu chiar şi atunci am discutat în particular cu consilieri care spuneau că e nevoie de o astfel de taxă”, a spus Bodo. Una din cele mai dezbătute probleme la proiectul iniţial a fost destinaţia banilor.

Mulţi au contestat birul pe motiv că beneficiază de el diferiţi patroni, proprietari de clădiri istorice. Şeful Fiscului din Primăria Timişoara promite însă că banii vor merge la proprietarii săraci. „Este foarte bine stabilit cum se vor distribui aceşti bani. Ei vor ajunge la clădirile ai căror proprietari au venituri mici”, a mai spus Bodo. Daniel Dinu este proprietarul unui apartament dintr-o casă istorică.

Acesta susţine reabilitarea clădirilor, dar mai întâi a structurii de rezistenţă, mai apoi abia a faţadelor. Acesta a realizat studii pentru refacerea clădirii, dar 80 la sută dintre proprietari nu-şi permit să suporte costurile. „Taxele de la tarabele din centru să fie folosite pentru refacerea clădirilor”, este soluţia lui Daniel Dinu.

Oraş împărţit în două

Maria Marciuc locuieşte într-un apartament de pe strada Mercy. „Vizavi este casa unui medic din Lugoj. De ce să plătesc eu pentru a-i reface faţada?”, a spus bătrâna care locuieşte singură şi are o pensie puţin peste 300 de lei. „Dacă trebu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°