Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tu poti face o minune! Doneaza sange pentru Constantin Danila!

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 5 mai 2010 ·

Constantin Dănilă este internat de două săptămâni în cadrul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit medicul-şef al clinicii, dr. Mircea Pătruţ, bolnavul are vasele înfundate la inimă în proporţie de 90% şi trebuie operat urgent. Din păcate însă, acesta are nevoie pentru operaţie de circa trei litri de sânge cu grupa AB 4 negativ.

Din cauza faptul că, în momentul de faţă, Centrul Regional de Transfuzii Sangvine Constanţa trece printr-o perioadă critică din cauza lipsei de donatori de sânge cu această grupă sangvină, viaţa acestui om este în pericol, fiecare secundă fiind importantă.

Constantin Dănilă are 68 de ani şi este din Constanţa. De aproximativ zece ani, acesta se confruntă cu o boală extrem de cruntă, ateroscleroza coronară. Fiul acestuia povesteşte că a fost refuzat la Spitalul Militari din Bucureşti. Singura unitate spitalicească care nu l-a refuzat a fost cea din Târgul-Mureş, unde acesta a mai suferit o intervenţie chirurgicală, unde i s-a montat un bypass.

Este nevoie de 10 persoane pentru a-i putea salva viaţa

„Trebuie să îi facem urgent o intervenţie chirurgicală pentru a-i desfunda vasele care duc la inimă şi să-i punem baypassuri. Însă acest lucru nu îl putem face deocamdată deoarece Centrul de Transfuzii trebuie printr-o criză acută pentru această grupă de sânge, mai ales că trebuie să recunoaştem că este foarte rară ", a precizat dr. Mircea Pătruţ. Potrivit acestuia, ateroscleroza apare atunci când arterele sunt înfundate şi îngustate, restrângând fluxul de sânge spre inimă. Fără sângele necesar, inima este lipsită de oxigen şi de substanţele vitale de care are nevoie ca să funcţioneze în condiţii bune. Dacă inima nu are destul sânge ca să funcţioneze corect, se poate declanşa angina sau atacul de cord.

Pentru a putea face o intervenţie chirurgicală, este

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 27 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 27 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°