Primăria Bistriţa va amplasa, în patru zone, plăcuţe pentru nevăzători cu informaţii turistice. Plăcile din aluminiu au costat 1.000 de lei şi vor fi montate pe nişte panouri de informare turistică deja existente de o săptămână şi care au costat 23.000 de lei.
Plăcuţele din aluminiu sunt scrise în alfabetul braille şi au fost comandate de la o tipografie din Bucureşti. Acestea vor fi montate în perioada următoare în Piaţa Mihai Eminescu, zona Decebal, Piaţa Centrală şi Piaţa Petru Rareş. Bistriţa este singurul oraş din ţară unde există astfel de panouri de informare pentru persoanele nevăzătoare. Doar spaniolii, francezii, belgienii sau austriecii mai practică acest tip de informare turistică.
O idee de acum doi ani
Propunerea amenajării unor astfel de puncte de informare a venit din partea Asociaţiei de Nevăzători, filiala Bistriţa-Năsăud, acum doi ani. „În 2008, a venit un grup de turişti din Austria, printre care erau şi vreo zece nevăzători, care ne-au întrebat de ce nu există puncte de informare pentru persoanele care nu văd. La sesizarea lor, am propus municipalităţii să realizăm nişte plăcuţe. Preţul celor patru plăci din aluminiu este de aproape 1.000 de lei şi a fost suportat de asociaţie", spune Iacob Pop, preşedintele filialei nevăzătorilor din judeţ. Acesta mai spune că, în Bistriţa-Năsăud, există în jur de 3.000 de persoane cu diferite grade de handicap vizual. Dintre aceştia aproximativ 500 cunosc alfabetul braille. „Ideea este una bună, mai ales că mulţi nevăzători pot consulta direct obiectivele din oraş sau din judeţ şi pot alege ce să viziteze", crede Pop. Plăcuţele conţin o descriere succintă a oraşului, dar şi un inventar numeric al monumentelor istorice. „În alte ţări există astfel de plăcuţe. Am văzut în Spania, Franţa, Belgia, Austria şi Olanda", mai spune Pop. Pe fiecare din cele patru plăcuţe din aluminiu cu info