Marius a moştenit vocea de înger de la mama sa care însă nu a avut niciodată şansa să se afirme ca solistă. I-a transmis însă fiului pasiunea pentru muzică şi dorinţa de a aduce un pic de bucurie în sufletele oamenilor, prin cântec. Cântă de când avea şapte ani şi a participat la peste 20 de competiţii naţionale şi internaţionale care i-au adus multe trofee.
A debutat în muzică din copilărie. „La vârsta de cinci ani am văzut un spectacol de muzică populară la Palatul Copiilor şi mi-a plăcut foarte mult. Am ascultat cântece tradiţionale din toate regiunile ţării şi aşa am îndrăgit muzica populară“, povesteşte Marius. A insistat pe lângă părinţii săi să fie lăsat să cânte şi i-a convins să-l ducă la o probă.
Solist de la şapte ani
Avea şapte ani când a fost admis ca solist în ansamblul folcloric „Rapsodia Mării” coordonat de regretatul profesor Ion Rădulescu. Ca să-şi cultive talentul nativ a urmat, timp de trei ani, cursurile Şcolii Populare de Artă Constanţa, secţia Canto Popular, sub coordonarea profesoarei Elena Ionescu Cojocaru. A absolvit şcoala în 2004. „În acelaşi an am participat şi la festivalul Fiii Dobrogei, unde am obţinut locul I“, îşi aminteşte solistul. Anul următor, 2005, i-a adus, din nou, primul loc la acelaşi festival. „Am participat la peste 20 de competiţii naţionale şi internaţionale iar cel mai prestigios premiu pe care l-am obţinut a fost trofeul Festivalului Naţional Dor Românesc unde am câştigat Marele Premiu, în 2005“, zâmbeşte Marius.
Ultima diplomă care i-a intrat în palmares a fost cea a premiului Valeria Peter Predescu la Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia 2009.
Rol secundar într-un film
Deşi este axat pe muzica populară a cochetat un pic şi cu cea uşoară. „În anul 2005 compozitorul Dumitru Lupu m-a remarcat în timp ce cântam prohodul şi mi-a propus să încerc şi muzica uşoară. Am încercat. Am reuşit s