Într-o încercare de a evita proteste sindicale de genul celor din Grecia, Guvernul bulgar şi-a reconsiderat ideea de a majora cu trei sau chiar patru procente Taxa pe Valoarea Adăugată, transmite corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov. Măsura a fost aspru criticată de patronate, care au avertizat că ea ar putea bloca tendinţele de înviorare din ultimele luni.
Într-o încercare de a evita proteste sindicale de genul celor din Grecia, Guvernul bulgar şi-a reconsiderat ideea de a majora cu trei sau chiar patru procente Taxa pe Valoarea Adăugată, transmite corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov (audio).
Măsura a fost aspru criticată de patronate, care au avertizat că ea ar putea bloca tendinţele de înviorare din ultimele luni.
Nu va fi ridicată nici taxa unică de zece procente asupra veniturilor persoanelor fizice.
Premierul Boiko Borisov a ales, se pare, reducerea cu 20 de procente a cheltuielilor administrative, o măsură salutată de patronate şi acceptată cu unele condiţii de sindicate.
Majorarea taxelor directe rămâne, totuşi, o ultimă posibilitate de a asigura stabilitatea fiscală.
Vice-prim-ministrul şi în acelaşi timp ministrul de Finanţe a calificat-o drept ultimul glonţ din arsenalul anti-criză al Guvernului.
Datele statistice din luna martie sunt ceva mai optimiste şi arată scăderea deficitului şi creşterea exporturilor.
Ultima variantă a planului anti-criză a fost prezentată sindicatelor şi patronatelor. Cu câteva zile în urmă, premierul declara că majorarea TVA-ului este aproape inevitabilă, având în vedere scăderea veniturilor.
Acum, el promite măsuri anti-criză ce nu vor trezi reacţii negative din partea populaţiei. Reducerea cu zece procente a cheltuielilor administrative figurează printre cele 60 de măsuri convenite cu trei săptămâni în urmă, cu sindicatele şi patronatele.
Situaţia se complică din