Banca Nationala a redus dobanda-cheie la leu cu un sfert de punct proncentual, pana la un nou minim istoric de 6,25% pe an, insa semnalul ieftinirii creditului vine deja prea tarziu, dupa ce economia a cazut la pamant si nu pare sa mai aiba putere sa isi revina. Anul trecut, cand efectele crizei incepute inca din 2008 s-au simtit in plin, iar economia s-a contractat cu 7%, BNR a redus foarte incet dobanda, coborand de la 10,25% la 8% pe an, de teama presiunilor inflationiste sau de depreciere a cursului, in timp ce perspectiva sa privind evolutia economiei a fost mereu prea optimista. Pe pietele vecine, bancile centrale s-au grabit sa reduca dobanzile, mergand chiar sub nivelul inflatiei, pentru a stimula creditarea, iar economiile au rezistat mai bine in criza. Abia in 2010 BNR a coborat dobanda mai rapid, taierile cumuland 1,75 puncte procentuale in numai patru luni. Insa acum companiile se chinuie sa isi taie costurile dupa ce pietele lor s-au prabusit, iar disponibilizarile inseamna ca oamenii au mai putini bani pentru consum, creandu-se astfel o spirala descendenta. Chiar si acum Banca Nationala se dovedeste prudenta, reducand pasul taierii de dobanda, fata de jumatate de punct, masura utilizata in ultimul an, desi remarca ea insasi "persistenta" deficitului de cerere, adica lipsa consumului, pe fondul contractiei creditului privat. Creditul privat in lei inregistra in martie o scadere cu aproape 9% in termeni reali fata de martie anul trecut. Doar companiile au reusit sa atraga mai multi bani de la banci, in timp ce populatia si-a redus datoriile, insa cererea a fost canalizata pe finantari in valuta.
Banca Nationala a redus dobanda-cheie la leu cu un sfert de punct proncentual, pana la un nou minim istoric de 6,25% pe an, insa semnalul ieftinirii creditului vine deja prea tarziu, dupa ce economia a cazut la pamant si nu pare sa mai aiba putere sa isi