Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajut-o pe Iolanda sa-si recapete visele!

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 5 mai 2010 ·

O tumoare pe creier i-a spulberat toate visele unei femei de 38 de ani din Constanţa. Aceasta are nevoie urgentă să plece în străinătate pentru operaţie „Până acum două săptămâni viaţa mea era perfectă, deşi destul de modestă financiar. Toate visele mele, care începeau să prindă contur după mulţi ani de muncă şi dăruire în tot ceea ce am realizat, s-au năruit într-o singura zi: diagnosticarea cu mase tumorale intracraniene". Aşa începe povestea unei femei din Constanţa, căreia i-au fost descoperite acum trei săptămâni două tumori pe creier care evoluează rapid.

Iolanda Pascu are numai 38 de ani şi doi copii. Acum puţin timp, aceasta a suferit o intervenţie chirurgicală la coloană, în urma căreia i-a amorţit toată partea stângă. Această afecţiune de care suferă în prezent a fost descoperită la un control făcut după operaţie. „După ce i-a amorţit partea stângă, sora mea a fost la un control crezând că acest lucru a survenit în urma operaţiei la coloană, însă medicii i-au confirmat tumoarea la cap. Am fost cu ea şi la Bucureşti la un control, unde medicii au diagnosticat-o cu aceeaşi boală", ne-a povestit fratele acesteia. „Îmi iubesc familia şi vreau să trăiesc pentru cei doi copilaşi care au nevoie de mama lor. Vreau să-i văd crescând şi să-i îndrum pe calea unei vieţi curate şi liniştite, vreau să le citesc până la capăt cartea înţelepciunii", povesteşte Iolanda Pascu, în scrisoarea trimisă pe adresa redacţiei. Ionela Pascu trebuie supusă urgent unei intervenţii chirurgicale de eliminare a tumorii în Germania sau în Turcia. Costul operaţiei se ridică la 44.000 de euro, o sumă mult prea mare pentru situaţia modestă cu care se confruntă femeia. Persoanele care doresc să doneze o sumă de bani, oricât de mică, pentru a-i putea salva viaţa acestei femei, o pot face într-unul din conturile bancare deschise la BCR: RO57RNCBO120031756720001 - RON RO30RNCB0120031756720

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov: Două persoane au fost atacate de urs

Mediafax acum 24 minute
Update Angajaţii ISU Braşov intervin duminică seara după ce două persoane au fost atacate de urs în localitatea Crizbav. Conform pompierilor, este vorba de o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni, care prezintă două plagi superficiale în zona renală

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 59 minute
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Germania: Social-democraţii lui Scholz au devansat la limită extrema dreaptă în scrutinul regional din Brandenburg (exit-poll)

HotNews acum 28 minute
Social-democraţii (SPD) cancelarului german Olaf Scholz s-au impus la limită în faţa partidului de extrema-dreaptă AfD în alegerile regionale din landul Brandenburg, deşi pe tot parcursul campaniei s-au situat în urma acestei formaţiuni, conform son

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum o ora
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum o ora
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 2 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°