Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epopeea DN 66 continuă

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 5 mai 2010 ·

Drumul Naţional 66 (DE 79) Rovinari – Bumbeşti Jiu încă nu are un constructor care să îl modernizeze, cu toate că societatea din Ungaria, care în urmă cu trei ani a câştigat licitaţia, a primit numeroase păsuiri de la stat pentru a găsi o altă firmă de asfaltări.

Firma VEGYEPSZER ZRT Budapesta s-a răzgândit şi a renunţat la posibila colaborare cu societatea Delta ACM ’93 Bucureşti. Ungurii nu au reuşit să îi convingă pe românii de la Delta ACM să execute modernizarea în locul lor. Unul dintre motive ar fi şi preţul suspect de scăzut cu care a fost adjudecată lucrarea de reabilitare a DN 66 pe tronsonul Rovinari – Bumbeşti Jiu, respectiv 23,8 milioane de lei. Mai mult decât atât, din această sumă au fost cheltuite deja 4 milioane de euro, în condiţiile în care lucrările au fost demarate în 2007, iar din acestea nu a fost executat nici 5%. Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a acordat numeroase păsuiri firmei din Ungaria, în încercarea de a nu rezilia contractul şi de a nu organiza altă licitaţie, lucru care ar fi însemnat pierdere de timp. Cu toate acestea, dacă în vara anului trecut, când trebuia inaugurat drumul modernizat, se lua decizia rezilierii contractului, în prezent ar fi putut exista o nouă firmă care să continue lucrările începute de VEGYEPSZER ZRT Budapesta.

Alte propuneri, alte trageri de timp

Societatea din Ungaria a oferit cu aproape zece milioane de euro mai puţin pentru reabilitarea unui tronson de drum cu doar câţiva kilometri mai mic decât cel reabilitat de firma spaniolă FCC Construction, adică tronsonul Filiaşi - Rovinari. Spaniolii vor finaliza peste câteva luni modernizarea porţiunii de drum la care au început să lucreze în acelaşi an cu firma din Ungaria. În timp ce unii vor tăia panglica pentru inaugurare, alţii vor fi abia la începutul lucrării care i-a scos din minţi pe conducătorii au

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum o ora
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum 27 minute
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 8 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 9 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 13 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 10 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 8 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 12 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 8 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°