Soldul creditelor acordate de CEC persoanelor fizice a scăzut la finele lunii martie cu 3,36% faţă de nivelul din perioada similară a anului trecut, dar finanţările acordate firmelor, administraţiilor şi autorităţilor publice locale au urcat cu aproape un miliard de lei, respectiv 27,71%. Potrivit datelor publicate de bancă, soldul total al creditelor a crescut cu 2,1% faţă de decembrie, de la 9,2 mld. lei la 9,4 mld. lei, în condiţiile în care firmele au primit finanţări noi de 374 mil. lei. La finele lunii martie, CEC Bank avea în portofoliu un număr de 1.544 credite restructurate, reprezentând 9,29% din valoarea totală a portofoliului de credite. "Activitatea de creditare a persoanelor juridice a fost în continuare principala preocupare a băncii. Astfel, în trimestrul I 2010, au fost acordate credite noi în sumă de 374 mil. lei, marea lor majoritate mergând spre agricultură, respectiv 271 mil. lei . Dintre acestea, 52 mil. lei sunt credite pentru fonduri structurale", se spune într-un comunicat al CEC Bank remis Curierului Naţional. Comparativ cu martie 2009, soldul creditelor acordate persoanelor juridice, inclusiv administraţii şi autorităţi publice locale (AAPL), a crescut cu 946,68 mil. lei (+ 27,71%). Soldul creditelor acordate persoanelor fizice a scăzut în ultimul an cu 3,36%. Banca a anunţat pentru primele trei luni un profit brut de 14,9 mil. lei, iar solvabilitatea la sfârşit de perioadă se ridica la 16,9%, sensibil peste media sistemului bancar. Soldul depozitelor băncii a urcat cu 9,8% în primul trimestru din 2010 şi s-a cifrat la 15,1 mld. lei, cu 60% mai mare decât portofoliul de credite.
Soldul creditelor acordate de CEC persoanelor fizice a scăzut la finele lunii martie cu 3,36% faţă de nivelul din perioada similară a anului trecut, dar finanţările acordate firmelor, administraţiilor şi autorităţilor publice locale au urcat cu aproape un