Ne negociem salariile astfel încât să ştim cât primim în mână. Cash-ul este rege. Dar ştim ce ascunde diferenţa dintre salariul brut şi salariul net? La un salariu net oferit de 1.000 de lei, statul primeşte 775 de lei, cumulat de la angajat şi angajator. Unde se văd aceşti bani?

1. Sprijin pentru categorii sociale în creştere.

Salariul angajatului „din mână“ este cu mult mai mic decât salariul său brut, „din acte“. Diferenţa reprezintă contribuţia angajatului care cuprinde: CAS - 10,5%, sănătate - 5,5%, şomaj - 0,5%; la care se adaugă impozitul pe venit de 16% din venitul brut.

Toţi aceşti bani sunt folosiţi de stat pentru a susţine un sistem de sănătate funcţional şi categorii sociale în creştere – precum şomerii şi pensionarii. În prezent, în România, pensionarii sunt plătiţi din contribuţia salariaţilor actuali, adică fiecare angajat contribuie pentru pensionarii de acum şi nu la cuantumul pensiei sale. Nivelul pensiei va depinde de numărul salariaţilor în raport cu cel al pensionarilor, din momentul pensionării.

Tot din aceşti bani se asigură accesul salariaţilor la sistemul de sănătate de stat, precum şi unele facilităţi pentru consult gratuit sau medicamente compensate.

2. Angajatorul dublează contribuţia.

În afară de contribuţia angajatului, compania care angajează trebuie să plătească şi ea minimum 28% din salariul net oferit, în funcţie de codul CAEN, condiţiile de muncă şi numărul de angajaţi. Banii vor fi direcţionaţi în aproximativ aceleaşi direcţii: CAS 20.8%, sănătate 5,2% etc.

Pentru că taxarea pare excesivă, de comun acord cu salariaţii, angajatorii preferă să folosească munca la negru sau forme mixte (jumătate din salariu pe cartea de muncă, restul în plic). Deşi aparent un târg avantajos, nimeni nu câştigă cu adevărat: angajatul nu beneficiază de asigurare de sănătate, concediu de odihnă sau alte drepturi