„Bombele atomice se coc în fabrici, minciunile curg de prin difuzoare, dar pământul se roteşte în continuare în jurul soarelui şi nici dictatorii, nici birocraţii, oricât de mult ar dezaproba acest proces, nu pot să îl împiedice“. George Orwell

În oraşul ăsta de o urâţenie certă a venit în sfârşit primăvara. Deasupra blocului de peste drum, eternizat în stadiul de construcţie, şi-a aprins florile albe un castan uriaş. Mirosul de măruntaie al canalului din vecinătate a fost copleşit de aroma feroce a două tufe de liliac înflorite. Nu-i nălucă şi nici poezie că văd din ce în ce mai des perechi de adolescenţi încolăcindu-se pe sub ruinele Lipscanilor şi în ungherele împuţite din pasajul Victoria. Sunt frumoşi de rup urâţenia din jur şi constatarea că a venit primăvara e aiuristic de evidentă. Mai puţin lor...

Le-am citit cărţile şi le respect talentul şi inteligenţa. Sunt atent la opiniile lor şi bănuiesc că sunt doar unul printre alte câteva zeci de mii. Cum nu în fiecare lună apare o nouă carte semnată H.R. Patapievici sau Mircea Cărtărescu, le citesc săptămânal textele publicate în Evenimentul Zilei. Dar acum o fac din ce în ce mai greu.

Când nu scriu despre politică, cei doi intelectuali descriu o societate măcelărită, o hecatombă deprimantă în care singurul gest raţional ar fi sinuciderea. Adevărul obiectiv a dispărut din România, minciuna anchilozează ţara, valorile sunt răsturnate cu susul în jos, Bucureştiul e locuit de oameni bolnavi cu trupuri diforme şi ochii trişti, mafia ne controlează statul, pe care oricum îl devastăm noi înşine, deşi trăim vremuri de pace. Şcoala scoate generaţii de analfabeţi, civilizaţia cărţii se scufundă, iar tinerilor nu li s-a furnizat un lucru, un ideal pentru care să merite să trăiască. Reîntors din Germania la Bucureşti, din primele zile îţi vine să te spânzuri. Toate aceste fraze sunt prezente în editorialele