Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La ce să fii atent când cumperi o locuinţă nouă

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 mai 2010 ·

Machetele de locuinţe frumos realizate atrag clienţii. Atenţie! În exterior gardul poate fi frumos vopsit, iar înăuntru să existe probleme. Specialiştii imobiliari recomandă celor care vor să îşi cumpere o locuinţă nouă să ceară atent detalii despre construcţie.

Dacă locuinţa pe care intenţionaţi să o cumpăraţi este terminată recent, verificaţi dacă imobilul are utilităţile trase. În cazul în care lucrările de construcţie nu s-au finalizat, iar utilităţile nu au fost încă trase, cereţi să vedeţi documentele care să ateste că ele există în vecinătate şi că s-a obţinut acordul furnizorilor pentru racordări. Nimeni nu vrea să se mute într-un bloc în care să nu aibă gaz sau apă, doar pentru că dezvoltatorul „a omis" acest aspect.

Drumul de acces

Foarte mare atenţie trebuie avută la calea de acces. Dacă există un drum de servitute pe care se face accesul către imobil, tre­buie studiate actele temeinic, pentru a nu avea surpriza că acel drum ­este proprietatea cuiva care la un moment dat va decide schim­barea destinaţiei terenului, iar proprietarii să se trezească astfel că nu mai pot ajunge acasă. Tot în ce priveşte drumul de acces, calitatea acestuia este esenţială. ­Dacă abia încape pe el o maşină, gândiţi-vă ce se poate întâmpla cu maşinile de pompieri în caz de incendiu.

Dezvoltatorul şi firma de construcţie

Istoricul dezvoltatorului e important. Aici, trebuie ţinut cont dacă este la primul proiect imobiliar sau dacă are deja o experienţă care să constituie o carte de vizită privind seriozitatea acestuia. Să nu uitaţi de istoricul constructorului! De cele mai multe ori, dezvoltatorul şi constructorul sunt două societăţi diferite.

Cereţi sfatul unui expert

Este de preferat ca înainte să semnaţi actele de vânazare să apelaţi la o expertiză din partea unui arhitect, constructor, inginer pentru a verifica docume

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum o ora
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat. Australianul putea face până la 175 de ani de închisoare

Wall-Street.ro acum 32 minute
"Julian Assange este liber" şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia ameri

Macron avertizează asupra riscului unui război civil în Franța

Ziare.com acum 22 minute
Președintele francez Emmanuel Macron consideră că atât partidul de extremă dreaptă „Adunarea Națională” (RN), cât și coaliția de stânga „Noul Front Popular”, fovorite în alegerile parlamentare, ar putea aduce război civil în Franța. Șeful statului f

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Elevii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Care sunt nemulţumirile invocate

Mediafax acum o ora
Membrii Uniunii Elevilor Reprezentanţi şi ai Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Protestul se va desfăşura marţi. Elevii sunt nemulţumiţi de propunerea de statul al elevului avansată de minister.

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum 2 ore
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Coaliţia se reuneşte pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, cu două variante de lucru, 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin

News.ro acum 39 minute
Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, de la ora 10.00, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, în urma ultimei discuţii dintre cele două partide rămânând două variante de lucru, cu 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin. Premierul Marcel

ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

News.ro acum o ora
ONU şi-a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP. "

Lucrări pe A1 şi pe A3. Circulaţia este restricţionată în mai multe sectoare

Mediafax acum 53 minute
Circulaţia maşinilor este restricţionată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti şi pe autostrada A3. Pe mai multe porţiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparaţii. Operaţiunea se desfăşoară marţi.

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

18°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°