Abia s-a consumat runda 30-a a primului eşalon al fotbalului şi la orizont a şi apărut runda a 31-a, care începe astăzi.
Să urmărim ce a însemnat etapa a 30-a.
- A fost o etapă a gazdelor, care au obţinut 6 victorii lăsând oaspeţilor o singură victorie, Internaţional la Tn. Severin cu ”U” Craiova.
- S-au înscris 20 de goluri, cu o medie de 2,20 goluri de meci.
- Primele patru locuri ale clasamentului la zi sunt ocupate de formaţii din afara Bucureştiului.
- Surprizele rundei s-au numit înfrângerile suferite de CFR Cluj, lidera clasamentului la Ploieşti şi de Steaua la ultima clasată din Alba Iulia. Tot surpriză a fost şi felul în care Unirea Urziceni a obţinut victoria pe final de meci în faţa lui FC Braşov după ce arbitrul craiovean Sebastian Colţescu a eliminat, cu multă uşurinţă, doi jucători braşoveni.
- Etapa a consemnat 35 de cartonaşe galbene, dintre care 14 pentru gazde, precum şi 5 cartonaşe roşii. „Stegarii” au fost gratulaţi cu 5 cartonaşe galbene şi 2 roşii (Cristescu în min. 54 şi Ezequias în min. 61)
- Un nou antrenor a fost destituit sau cum se spune mai nou, a fost suspendat. Este vorba de Mark Wotte de la Universitatea Craiova, care a fost înlocuit cu Eugen Trică.
Runda a 31-a începe astăzi
Sunt programate partide de foc pentru configuraţia clasamentului la ambii poli ai acestuia. Etapa începe la Piatra Neamţ, unde Ceahlăul, ocupanta ultimului loc, cu şanse minime de a se salva, va evolua în compania Universităţii Craiova, care mai are probleme până a se considera lipsită de grijile mati-neului. În Gorj, vecinele de clasament şi de suferinţă speră la punctele puse în joc. Pandurii, care evoluează acasă au o şansă în plus, dar Ţiţi Dumitriu încă speră că la revenirea după mult timp pe banca tehnică să salveze formaţia din Copou. Ce nu au reuşit cu Dinamo, rapidiştii speră să facă la Mediaş, dar