Inevitabilul e pe cale să se producă. După doi ani în care administraţia românească a reuşit să nu observe în ce stare se află, principalul creditor - FMI - pune piciorul în prag: măriţi taxele! Măsura a fost evitată de mai multe ori până acum, dar de fiecare dată în schimbul promisiunii că sectorul public se va adapta la criză. Asta nu s-a întâmplat, cheltuielile au crescut, iar deficitul bugetar a ajuns la cel mai mare nivel istoric. Evident, cineva trebuia să plătească. O vreme, a plătit întreaga economie, cu ajustări dureroase pentru sistemul privat. Însă tot nu a fost de ajuns.

O creştere generalizată a taxelor nu va face decât să afunde şi mai mult economia în recesiune şi evaziune fiscală. Iar restructurarea sectorului public va fi doar întârziată, cu costuri suplimentare de nesuportat pentru toată lumea. FMI, care pentru prima dată s-a abţinut să dezmintă varianta măririi taxelor, ştie asta.

Exemplul Poloniei este destul de clar. La sfârşitul anului 2008, când guvernul de la Bucureşti încă promitea măriri de salarii, polonezii reduceau impozitele pe salarii. Simultan, ei au redus cheltuielile publice cu 1% din PIB. Iar efectele s-au văzut: Polonia a fost singurul stat european care a terminat anul 2009 cu creştere economică. Cu atât mai mult, pentru România este şi mai surprinzătoare varianta creşterii TVA şi a cotei unice simultan. Pentru că pare a fi ignorat complet efectul diferenţiat al impozitelor în economie.

TVA este un impozit gândit să aibă un grad de acoperire cât mai mare şi să recupereze chiar şi o parte din banii care se învârt în economia neagră. O creştere a acestei taxe ar putea avea chiar efecte bune în economia românească dacă ar fi însoţită de o reducere echivalentă a taxelor pe venit. Pe de-o parte, ar stimula declararea veniturilor, iar pe de altă parte ar taxa suplimentar veniturile nedeclarate. Principalul efect negativ