Ceea ce se întâmplă în aceste zile la greci este o mineriadă în toată regula.

Una generată de lăcomia clasei politice, inflamată de iresponsabilitatea sindicatelor şi întreţinută de nebunia câtorva mii de anarhişti. O mineriadă a hoţiei şi a prostiei, am putea spune.

Ani de-a rândul, guvernele Greciei - când de stânga, când de dreapta - şi-au bătut joc de bani şi de propria naţiune. Au pulverizat bruma de prosperitate, pentru că în vremurile bune au furat enorm şi au cheltuit nesăbuit. Nimeni nu le-a taxat atunci politicile de tip „bombă cu ceas". Toţi - de la sindicalişti la hotelieri, de la cultivatorul de măsline la vânzătorul de pizza - au gustat mulţumiţi din bomboana otrăvită a traiului nefiresc de bun. Nu şi-au pus nicio clipă problema îndatorării peste măsură. Grecii trăiau bine, dar pe datorie.

A venit însă criza, iar firul s-a rupt. Ascunsă multă vreme, boala a erupt. O ţară cu istorie fabuloasă, uitându-se în oglindă, a văzut faţa hâdă a falimentului. Atunci a apărut medicul (UE+FMI), sever prin natura profesiei lui, şi i-a prescris tratamentul pentru astfel de suferinţe: măsuri de austeritate. Produceţi mai mult, cheltuiţi mai puţin. Neavând altă soluţie, guvernul grec a acceptat. Tratamentul e dureros, dar fără el nu există speranţă. Situaţia e similară cu cea a bolnavului de cancer: acceptă sau nu tratamentul cu citostatice. Dacă-l acceptă, îi cade părul de pe cap şi riscă efecte secundare periculoase. Dacă-l refuză, îşi poate pregăti coşciugul.

Într-o situaţie atât de dramatică, răul cel mai mare pe care şi-l pot face grecii este să producă haos. Să declanşeze greva generală, care la ei pare să fi devenit sport naţional. Să iasă la lupta cea mare, cum propovăduia „Internaţionala" comunistă. Ca să lupte cu cine? Cu prima măsură neimputabilă guvernului lor în ultimii 20 de ani? E ca şi cum bolnavul şi-ar a medicul la