Apoteoza carierei făcută de expresia "român" în mass-media a fost atinsă în dimineaţa de ieri, la Antena 3, unde speaker-ul a spus : "Majorarea TVA nu îi va afecta doar pe români, ci şi pe oamenii de afaceri".

Ce era în mintea speaker-ului: că expresia "român" semnifică om necăjit sau, în cel mai bun caz, cetăţean oarecare al ţării ăsteia, cu venituri oarecari.

Ce a spus el, de fapt: că oamenii de afaceri nu sunt români.

Ceea ce a spus şi ceea ce era în mintea lui, intră în combinaţie semantică, generând următorul dis-curs implicit: "Românii sunt majoritatea copleşitoare a acestei ţări, necă-jită sau/şi cu venituri oarecari, iar oamenii de afaceri sunt cei care au depăşit această condiţie, astfel că nu mai corespund definiţiei şi devine absolut neglijabil dacă, totuşi, carecumva, s-au născut aici şi continuă să fie cetăţeni ai României".

Asta este, deja, o concepţie.

În variante cu mici abateri, ea pluteşte în toată mass-media, dar şi pe stradă, în instituţii, în politică, în medii cultivate sau cu pretenţii.

Consecinţa directă a unei astfel de concepţii este un soi de patriotism al sărăciei.

Expresia "Românica", de aparent alint (pe unele blog-uri apare ca "Românika"), destul de răspândită printre oameni de bună condiţie culturală, ilustrează, într-o măsură, tocmai acest sentiment de patriotism al sărăciei.

În spatele folosirii abuzive a termenilor "român" şi "România", se întinde o istorie de douăzeci de ani - istoria postrevoluţionară - de cos-mopolitism şi manipulare politică.

Imediat după Revoluţie, prima care şi-a pus problema desprinderii de tipicul comunist a fost presa.

"Cum să arătăm că nu mai suntem comunişti?"

Modelul cel mai la îndemână de "presă occidentală" au fost posturile de radio "Europa liberă" şi "Vocea Americii", ţinute cu români transfugi.

Din străinătate, ei vorbeau despre