Transportatorii rutieri de persoane vor sista activitatea mâine, între orele 14:00 şi 14:15, solicitând Guvernului prelungirea autorizaţiilor de trasee şi compensarea datoriilor pe care statul le înregistrează faţă de operatori, în caz contrar urmând să protesteze şi în Capitală.Acţiunea va consta în oprirea, pentru 15 minute, a întregii activităţi, atât în autobaze, autogări, cât şi pe traseu.
"Transportatorii rutieri de persoane din FORT sunt extrem de îngrijoraţi de fenomenul de naţionalizare care începe să învăluie România, în condiţiile în care consiliile locale şi judeţene sfidează absolut orice regulă, aplicând «măsuri de tip stat în stat» şi subjugând afaceri care se derulează de 20 de ani şi care ajung astfel la mâna «baronilor» locali şi judeţeni", se arată într-un comunicat al Federaţiei Operatorilor Rutieri de Transport (FORT). Potrivit FORT, acţiunea de vineri reprezintă "un ultim avertisment adresat guvernului" pentru ca apoi să recurgă la ample proteste în Capitală "cu sau fără autorizaţie de la primărie", în cazul în care revendicările nu vor fi rezolvate.
Sursa: mediafax.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Transportatorii rutieri de persoane vor sista activitatea mâine, între orele 14:00 şi 14:15, solicitând Guvernului prelungirea autorizaţiilor de trasee şi compensarea datoriilor pe care statul le înregistrează faţă de operatori, în caz contrar urmând să protesteze şi în Capitală.Acţiunea va consta în oprirea, pentru 15 minute, a întregii activităţi, atât în autobaze, autogări, cât şi pe traseu.
"Transportatorii rutieri de persoane din FORT sunt extrem de î