Antrenorul secund al Universităţii Craiova, George Biţă, s-a arătat dezamăgit de eşecul de la Piatra Neamţ, 1-2 cu Ceahlăul, în condiţiile în care oltenii au irosit câteva şanse mari de gol, una chiar în ultimul minut de joc.
„Fotbalul este nedrept, am jucat foarte bine, am avut trei-patru ocazii clare de gol. Suntem foarte supăraţi. În unele momente, în a doua repriză, echipa nu a mai respectat indicaţiile tactice“, a spus Biţă după meci, conform mediafax.
Nemţenii au marcat golul victoriei în prelungiri, la un minut după o mare ocazie ratată de Crăciun.
„Dacă înscria Crăciun în finalul meciului, cu siguranţă punctele erau ale noastre. Ceahlăul nu ne-a surprins cu nimic. Trebuie să strângem rândurile, să câştigăm şase puncte în următoarele trei jocuri ca să putem scăpa de griji", a adăugat secundul Ştiinţei, care, în ultimele etape, va îndeplini funcţia de principal interimar, în condiţiile în care Eugen Trică nu are carnet de antrenor.