Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii, în top 15 în Raliul Tunisiei

Publicat in Adevarul, joi 6 mai 2010 ·

Înainte de ultima probă specială a Raliului Tunisiei, Mani Gyenes, Marcel Butuza şi Alex Gârbacea se află în top 15. Cei trei rideri Vectra Racing au încheiat bucla de la Ksar Ghilane tot în primii 15, Mani având al 8-lea timp al etapei, în timp ce Marcel şi Alex s-au clasat pe locurile 13 respectiv 14.

Bucla Ksar Ghilane a dus concurenţii, care au rezistat căldurii şi nisipului extrem de fin din cei 30 de km de dune, la doar 132 de km de finişul celei de a 28-a ediţii a Raliului Tunisiei.

După ce ieri a fost nevoit să schimbe motorul din cauza cedării cutiei de viteze, Mani Gyenes nu a scăpat de probleme nici în această etapă. În urma schimbării motorului, Mani a fost trecut la clasa Super Producţie şi a primit o penalizare de 15 minute, aceasta transformând ultimile zile din raliu în unele de antrenament pentru pilotul sătmărean.

Iar problemele au continuat şi astăzi, când la km 50 (proba a avut în total 180), a rămas fără frână pe spate şi a fost nevoit să reducă ritmul.

Chiar dacă nu mai poate câştiga clasa Producţie după incidentul din etapa a 4-a, Mani se află chiar şi cu penalizarea de 15 minute în top 10-ul clasamentului general. Câştigătorul Raliului Marocului din 2009 ocupă locul 8 în clasamentul general şi este pe locul 4 la SuperProducţie peste 450 cmc.

Etapa Ksar Ghilane - Douz programată pe 7 mai este ultima probă din această ediţie a raliului şi a programat 132 de km în care dunele vor fi cuvântul de ordine.

Clasament general după 5 etape - provizoriu

1. Chaleco Lopez Aprilia 450

2. Jakub Przygonski KTM 690 Rally

3. Marc Coma KTM 690 Rally

.......

8. Mani Gyenes KTM 690 Rally

9. Marcel Butuza KTM 690 Rally

........

12. Alex Gârbacea KTM 690 Rally

........

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Gorj, duminică dimineaţa

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°