Soţia lui Sorin Apostu a câştigat în 2009 aproximativ 100.000 de euro din onorarii avocaţiale, dublu faţă de 2008. Spre deosebire de Sorin Apostu, care a obţinut, în acelaşi an, venituri de 21.000 de euro.
Veniturile primarului din 2009 au fost de 21.000 de euro - reprezentând salarii de la primărie, respectiv, USAMV - unde este profesor, soţia a câştigat de cinci ori mai mulţi bani. Potrivit declaraţiei de avere a primarului municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, postată pe pagina web a Primăriei, reiese că edilul a avut, în 2009, venituri „modeste“. Astfel, conform actului, Apostu a fost plătit anul trecut cu suma totală de 49.013 lei ( circa11.000 de euro) pentru funcţia sa de primar. În medie, el a câştigat aproximativ 4.000 de lei (circa 1.000 de euro) pe lună.
Pentru postul său de profesor universitar în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, unde Sorin Apostu profesează la specializarea Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, primarul a încasat suma de 38.884 lei (circa 10.000 de euro). După cum au arătat oficialii USAMV, Sorin Apostu ţine săptămânal 2 ore de curs, respectiv 28 de cursuri pe durata întregului an, iar media lunară a venitului este de aproximativ 3.250 de lei (circa 800 de euro).
Soţia câştigă de 5 ori mai mult
Tot la capitolul „venituri“, în declaraţia de avere a primarului e trecută şi suma încasată de soţia - Monica Apostu, avocat din cadrul Baroului Cluj. Din act rezultă că „Prima Doamnă“ a Clujului a adus în casă de aproximativ cinci ori mai mulţi bani decât soţul primar, respectiv 403.613 lei (100.000 euro – n.r). Faţă de anul 2008, unde se arată că Monica Apostu a obţinut 240.562 de lei (circa 57.000 de euro) drept onorarii avocaţiale, în 2009 soţia primarului a câştigat aproape dublu.
În aceeaşi declaraţie de avere se arată că Sorin Apostu deţine un apa