Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magie pe Bursa: Cum a ajuns o companie care vrea sa scoata caviar dar cu afaceri zero la o capitalizare de 20 de milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, joi 6 mai 2010 ·

Actionarii germani ai International Caviar Corporation (AMAL), firma care se ocupa cu cresterea sturionilor, intentioneaza sa se listeze pe Bursa printr-o oferta publica, prospectul preliminar in vederea evaluarii intentiei de investitie in actiuni ale companiei fiind recent aprobat de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Initiativa de realizare a IPO-ului la Bursa vine in contextul in care listarea duala, si pe piata din Frankfurt, nu a fost posibila din cauza lipsei implementarii conturilor globale la BVB.

Roland Schroder, principalul actionar al companiei, spune ca pana in prezent s-a intalnit cu actionari germani pentru a evalua intentia acestora de a participa la IPO-ul de pe Bursa, dar spune ca oferta este destinata si investitorilor romani.

Nemtii vor sa emita in cadrul IPO-ului pana la 40 de milioane de actiuni, reprezentand circa 31% din companie. La pretul de piata din prezent al acestor titluri, oferta s-ar putea ridica la 42,4 mil. lei (10,2 mil. euro).

International Caviar Corporation este listata pe piata RASDAQ si are o capitalizare bursiera de 22 mil. euro cu toate ca in prezent activitatea pe care o desfasoara nu genereaza venituri, iar primele colectari de caviar de la ferma din Romania ar urma sa se faca abia in perioada 2012-2013. International Caviar Corporation nu are active tangibile de valoare, singura avere din prezent a companiei fiind fondul piscicol care a fost evaluat recent la 10,3 mil. lei (2,5 mil. euro) si este format din 2.000 de sturioni.

"Este un proiect care poate genera profituri foarte ridicate in viitor", spune Ovidiu Serdean, broker la IFB Finwest, firma de intermediere care il ajuta pe Schroder sa atraga bani de pe Bursa.

Alti brokeri spun insa ca riscurile la care se supun investorii in actiuni International Caviar Corporation sunt destul de ridicate avand in vedere perioada foarte lung

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Elena Lasconi conduce în judeţele Timiş, Cluj, Braşov şi Iaşi / La nivel naţional este pe locul trei

News.ro acum 12 minute
Candidatul USR, Elena Lasconi, conduce în cursa electorală din judeţele Timiş, Cluj, Braşov şi Iaşi, potrivit rezultatelor parţiale, după centralizarea a peste 87% dintre voturi. La nivel naţional este pe locul al treilea, cu puţin peste 15%. Potriv

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 14 minute
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum o ora
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Călin Georgescu l-a devansat pe Marcel Ciolacu, după numărarea a peste 81% din voturi

Tribuna acum 35 minute
Luptă strânsă pentru locul întâi la alegerile prezidențiale între Marcel Ciolacu și Călin Georgescu. După ce candidatul PSD a condus în clasament pe parcursul centralizării datelor, după numărarea a 81,3% independentul Călin Georgescu a urcat pe pri

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum o ora
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum o ora
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

VIDEO Călin Georgescu, surpriza din primul tur al prezidențialelor, despre rezultatul său: „Este trezirea în conştiinţă a poporului român”

HotNews acum 13 minute
Candidatul independent Călin Georgescu, considerat surpriza turului I al alegerilor prezidențiale, afirmă că rezultatele de duminică arată „trezirea în conştiinţă a poporului român, un lucru fenomenal care nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp”.

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 2 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Dan Vîlceanu (PNL), fost ministru în Guvernul Cîțu, către conducerea PNL: „Demisia. Toți. Acum!”

Gandul acum o ora
Dan Vîlceanu, fost ministru al Finanțelor în guvernul Cîțu, a postat, duminică seara, un mesaj scurt pe Facebook în care cere „demisia” conducerii PNL. Vâlceanu se alătură mesajului lui Ilie Bolojan, care îi cere lui Nicolae Ciucă să-și asume înfrân

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

-0°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°