Controalele efectuate de comisarii Gărzii Naţionale în aprilie, în vederea combaterii evaziunii fiscale, s-au soldat cu amenzi de 830.000 lei şi confiscarea unor mărfuri în sumă de 684.000 lei, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Agerpres.
224 de societăţi comerciale, dintr-un total de 1.860 agenţi controlaţi, au fost date în consemn la frontieră şi s-a înaintat organelor de urmărire penală competente un număr de 67 sesizări penale, pentru prejudicii în sumă totală de 59,4 milioane lei, reprezentând obligaţii fiscale sustrase de la plată, respectiv TVA şi impozit pe profit, potrivit sursei citate.
De asemenea, au fost înfiinţate 451 de măsuri asiguratorii pentru suma totală de 270 milioane lei, în timpul controalelor fiind recuperaţi la bugetul statului 22,1 milioane lei, reprezentând TVA.
F.A. Controalele efectuate de comisarii Gărzii Naţionale în aprilie, în vederea combaterii evaziunii fiscale, s-au soldat cu amenzi de 830.000 lei şi confiscarea unor mărfuri în sumă de 684.000 lei, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Agerpres.

F.A.