Ce-ar fi sa fim pentru un timp bebeluşi din nou? Sa ne uitam cu ochii mari la lume, dar sa fim constienti ca nu intelegem mare lucru, fiindca suntem mici. Sa nu vorbim pentru ca nu stim inca destule cuvinte. Sa ne uitam doar si sa invatam. Ar fi minunat. Doar sa gasim pe cineva care sa aiba grija de noi.
Din timp in timp cred ca avem nevoie sa fim bebelusi din nou. Sa ne improspatam viziunea asupra vietii, sa intram mai adanc in intelesurile ei. Pe masura ce crestem incepem sa stim anumite seturi de lucruri atat de bine incat ne obisnuim cu ele si nu le mai vedem. De pilda, spalatul pe dinti, stransul mainii celuilalt cand facem cunostinta cu el, stersul mesei dupa ce am mancat, mangaierea unui prieten cand e suparat, banalul gest de punere a barbiei in palma cu cotul sprijinit de masa cand ascultam ceva mai mult sau mai putin interesant, mersul la piata, taierea unei paini, click-ul pe mouse. Toate acestea ni se par atat de normale incat nu le mai acordam nicio importanta.
Mergand in parc cu fratiorul meu cand avea 1 anisor am vazut lumea prin ochii lui. Vedea pentru prima data un tufis, un soare printre frunze, oameni cu carucioare si se bucura cu uimire. A vazut apoi un trandafir, a pus manuta pe frunzele lui si le-a tras sa il vada mai bine. Isi descoperea manutele si se mai lovea din cand in cand incercand sa ia o jucarie cu ele. Descoperea lumea si avea modestia celui care stie ca nu stie. Ingamfarea apare abia mai tarziu, cand deja ai relatii sociale si iluzia ca stii ceva destul de bine.
Ma uitam la fetita prietenei mele cand avea 3 luni si ma intrebam: cum o fi sa nu ai dintisori, sa bei laptic toata ziua, sa fii mutata de colo-colo, sa nu poti sa vorbesti cand cei din jur scot tot felul de sunete ciudate si par a se intelege intre ei, sa nu pricepi ce e cu toate obiectele, luminile si actiunile ce se petrec in jurul tau? Cum e sa iesi di
