Chirurgia genitală poate ajuta la îmbunătăţirea vieţii sexuale. Operaţia de remodelare vaginală se efectuează cu anestezie locală sau generală şi nu durează mai mult de două ore. Intervenţia este benefică în caz de incontinenţă urinară.
Naşterile şi înaintarea în vârstă afectează elasticitatea vaginului şi tonusul muscular de la nivelul acestei zone, problemă ce poate afecta viaţa sexuală. În această situaţie, se poate recurge la operaţia de reconstrucţie vaginală, numită vaginoplastie, procedură care ajută la întărirea muşchilor vaginului şi la strâmtorarea lui.
„Vaginoplastia este o intervenţie de refacere a tonusului vaginal şi este indicată tuturor femeilor la care creşte laxitatea vaginală, mai ales în cazul celor care au născut pe cale naturală.
Se poate efctua în mai multe feluri, fie prin excizia unei porţiuni a vaginului şi prin sutura zonei restante, fie prin introducerea în interiorul pereţilor vaginali a unor substanţe de umplere care, prin ocuparea volumului, scad circumferinţa vaginului", spune medicul primar chirurgie plastică Adina Alberts de la clinica „Care Zone" din Bucureşti.
Vaginoplastia este indicată şi în caz de incontinenţă urinară, care constă în pierderea involuntară de urină, problemă care survine mai ales în urma efortului fizic intens, dar şi în timpul tusei sau strănutului.
Operaţia de reconstrucţie vaginală se poate face în clinicile de obstetrică-ginecologie sau în cele de chirurgie plastică private, costurile variind între câteva sute şi câteva mii de euro.
Internare de 24 de ore
Este bine ca, înainte de a recurge la vaginoplastie, să se efectueze unele analize de sânge care să excludă probleme precum cele de coagulare a sângelui. Intervenţia se efectuează sub anestezie locală (peridurală) sau generală şi poate dura cel mult două ore.
Operaţia presupune strâmtorarea muşchilor vagin