Costurile pentru măsurile de securitate a aviaţiei care depăşesc cerinţele UE în materie ar trebui suportate de Statele Membre şi nu de către pasageri, se arată în rezoluţia legislativă adoptată de către Parlamentul European. Deoarece Statele Membre în Consiliu se opun finanţării publice a costurilor legate de securitatea aviatică, este probabil ca acest act să ajungă în a doua lectură în cadrul procedurii legislative ordinare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit unui amendament PE, taxele de securitate trebuie să fie calculate în baza unor criterii obiective, precum numărul pasagerilor sau greutatea maximă a aeronavei la decolare. În plus, aceste taxe nu trebuie să includă "niciun cost suportat pentru atribuţiile mai generale de securitate îndeplinite de statele membre, cum ar fi activităţile generale de poliţie, colectarea informaţiilor şi securitatea naţională.
F. A. Costurile pentru măsurile de securitate a aviaţiei care depăşesc cerinţele UE în materie ar trebui suportate de Statele Membre şi nu de către pasageri, se arată în rezoluţia legislativă adoptată de către Parlamentul European. Deoarece Statele Membre în Consiliu se opun finanţării publice a costurilor legate de securitatea aviatică, este probabil ca acest act să ajungă în a doua lectură în cadrul procedurii legislative ordinare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

F. A.