Cu un preţ situat la baza clasei medii, Croma bifează cerinţele reale ale unei familii, fără să sacrifice plăcerea de a conduce.

Dacă pe vremuri break-ul era tipul de trăsură cu care se frângea voinţa cailor aflaţi la prima înhămare, îmblânzindu-i, astăzi rolul său este mai degrabă acela de a anunţa o luptă pierdută: cea în care tatăl se predă familiei, păstrându-şi totuşi o urmă de demnitate prin refuzul de a conduce un MPV. Poate tocmai de aici vine ezitarea românilor de a-şi cumpăra un break. Suntem atât de ahtiaţi de statut încât, dacă nu avem în faţa casei o maşină în trei volume (cu portbagaj), se cheamă că am dat banii de¬geaba. În cel mai rău caz, putem evita „ruşinea" dacă ne luăm un SUV. Acesta este însă de obicei prea scump, iar abilităţile sale offroad nu prea vor fi folosite. Aici vine rolul unui break mai înalt, cu caracter lejer sportiv şi ţinută de drum specifică clasei medii. Un break care să nu însemne o înfrângere pentru pater familias, ci un subterfugiu prin care familia primeşte spaţiu, confort şi locuri de stocare, iar şoferul primeşte satisfacţii pe şosea. Italienii au încercat asta cu Croma. Le-a reuşit?

Mai uşor de parcat decât o berlină

Croma se mişcă foarte plăcut. Motorul de 1,9 litri şi 150 CP accelerează maşina până la 100 km/h în doar 9,6 secunde, o valoare foarte bună pentru o familială. În plus, în viraje e elegantă, chiar dacă se leagănă un pic. În oraş e agilă exclusiv datorită motorului puternic şi în ciuda dimensiunilor specifice clasei medii. E mai uşor de parcat decât o berlină, pentru că haionul îţi arată clar unde se termină maşina, iar suspensiile filtrează maiestuos asperităţile şoselei, exact aşa cum ai aştepta din partea unui cruiser familial. Cu toate acestea, nu a reuşit să atragă atenţia. Oamenii îşi înghesuie bagajele în berline de blazon sau se lăfăie în SUV-uri setoase de combus