Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noni Hutterer, artistul-acrobat care face emisiuni de radio

Publicat in Adevarul, joi 6 mai 2010 ·

Este artist la Circ, dar adoră muzica rock, aşa că realizează la Radio3Net, o dată pe săptămână, emisiunea nocturnă, intitulată „Lună plină“.

Născut într-o familie de renumiţi acrobaţi, Noni a fost crescut de bunicii din partea tatălui. „Bunicul, Maximilian Hutterer, era de origine germană, vorbea limba germană şi m-a educat nemţeşte. El a fost un acrobat faimos, primul care a introdus în România acrobaţia la basculă şi a inovat-o, deschizând o nouă eră în această specialitate“, spune Noni.

La vârsta de 12 ani, a intrat pentru prima dată în arenă, alături de părinţii săi, Oswald Hutterer, şef al Trupei de acrobaţi Hutterer, şi Ioana Valentina. A debutat cu „hand-voltij“ şi „leagăn“. Mai târziu a început să facă şi jonglerie, cu mingii, cercuri, balave (popice n.r.) şi cu focul, şi a devenit artist de circ.

Prin Europa, în turnee

Ani de zile, Noni i-a petrecut în turnee lungi, cu circul, prin ţări precum Danemarca, Islanda, Olanda, Norvegia, Austria sau Germania. „Am avut şansa să cunosc Occidentul în anii ’70-’80. Atunci am descoperit muzica rock, de care m-am îndrăgostit pentru toată viaţa. Aveam acces la cele mai bune producţii rock, care mi-au cizelat gustul. Datorită acestei pasiuni, mi-am făcut, ulterior, o mulţime de prieteni buni, printre care Lenţi Chiriac sau Florin Silviu Ursulescu. Datorită lor am ajuns să am privilegiul de a mi se acorda o rubrică de cinci minute la Radio România Tineret, condus pe atunci de Florian Pittiş, în care prezentam o singură melodie rock. La început, totul părea o simplă joacă“, spune Noni.

O emisiune voit antipatică

Şansa lui a fost că, în 2006, când Radio România Tineret a devenit Radio3Net, a apărut o nouă grilă de programe. „Atunici, Moţu’ Pittiş mi-a dat o rubrică generoasă de aproape trei ore, o dată pe săptămână, vinerea, de la ora 20.30. Am intitulat-o «Lună plină» şi este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 26 minute
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 20 minute
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii din medii defavorizate, încărcate de MIPE. Ce se poate achiziționa cu acestea

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 aprilie, MIPE a încărcat aproape 84.000 de carduri educaționale pentru preșcolarii și elevii din medii defavorizate! Mai exact este vorba despre 83.967 carduri încărcate cu 500 lei, valoarea totală fiind de 41.983.000 lei Potrivit MIPE, î

CSM, aviz negativ pentru propunerea de modificare a pensiilor magistraților

Mediafax acum o ora
Potrivit CMS, o nouă modificare a legii privind pensiile magistraților nu era necesară, deoarece Comisia Europeană, în evaluarea transmisă pe 25 martie 2025, nu a cerut modificarea condițiilor de pensionare ale magistraților. Aceste condiții au fost

JD Vance spune că Europei îi lipsește independența: Nu poate fi „vasal permanent” al SUA

HotNews acum o ora
Europa este „aliatul nostru”, însă nu poate fi un „vasal permanent” al Statelor Unite pentru securitatea și comerțul său, a declarat marți vicepreședintele american JD Vance, relatează AFP. „Considerăm Europa aliatul nostru. Vrem doar o alianță în c

Delegația Congresului SUA, serie de întâlniri cu oficiali români. Discuții astăzi cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Delegația Congresului SUA, condusă de republicanul Vernon Buchanan, care se află în România în aceste zile, are astăzi o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român. Prima întrevedere va fi cu președintele interimar, Ilie Bolojan, apoi cu repre

Preşedintele Zelenski cere parlamentului de la Kiev aplicarea legii marţiale și prelungirea mobilizării militare generale în Ucraina încă 90 de zile

G4Media acum 56 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut marţi parlamentului de la Kiev să menţină în vigoare legea marţială în Ucraina încă 90 de zile, informează agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres. Serviciul de presă al legislativului ucrainean a informat

George Simion, după întâlnirea cu delegaţia SUA prezentă la Bucureşti: M-am asigurat că ştiu totul despre lovitura dată democraţiei

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, fostă membră a Armate

Când începe procesul împotriva lui Andrew Tate în Marea Britanie. Influencerul, acuzat de abuz sexual și fizic

HotNews acum 14 minute
Andrew Tate va fi judecat în 2027 într-un proces civil intentat de patru femei pentru abuzuri fizice și sexuale, într-un caz despre care avocații acuzării spun că este primul din Marea Britanie privind acuzații de control coercitiv, transmite Reuter

Știri România A fost deschis dosar penal după ce polițistul Marian Godină a fost amenințat cu bătaia

Ziua Constanta acum 55 minute
Anchetatori prahoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis după ce polițistul Marian Godină a reclamat faptul că ar fi fost amenințat cu acte de violență. „La data de 27 ianuarie a.c., la nivelul Secției Rurale de Poliție Florești

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/17°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/19°
mie.

11°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°