Agitaţia generată de perspectiva unor majorări de taxe se resimte din plin în piaţa de capital românească
Investitorii s-au precipitat ieri la vânzare, în condiţiile în care şi climatul din pieţele internaţionale este dominat de incertitudini
Bursa a consemnat a doua zi consecutivă de scăderi violente, în timp ce leul s-a depreciat faţă de euro la cel mai slab curs din acest an
Piaţa de capital românească a suferit ieri un şoc puternic, investitorii şi mediul de afaceri interpretând ca probabilă o înţelegere între FMI şi Guvern privind o majorare a TVA şi a cotei unice. Consensul general este acela că o astfel de măsură ar compromite relansarea economică a României, ar face viaţa grea companiilor şi ar determina o criză socială importantă. În consecinţă, ieri am asistat la vânzări agresive atât la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi în piaţa valutară, unde moneda naţională a atins cel mai scăzut nivel din acest an, apropiindu-se intraday de pragul psihologic de 4,2 lei pentru un euro.
Atitudinea negativă a investitorilor a fost impulsionată şi de contextul internaţional în care criza datoriilor publice din Grecia tinde să se extindă şi la alte ţări din zona euro. Climatul din pieţele financiare continuă să se deterioreze după ce agenţiile de rating transmit semnale că vor continua să opereze retrogradări de calificative pentru mai multe state. Indicele reprezentativ Dow Jones al pieţei americane a suferit marţi seara un picaj de două procente, iar deschiderea de ieri a sesiunii bursiere de la New York a fost, de asemenea, nefavorabilă. Impactul s-a resimţit şi la BVB, unde indicele BET-FI, care măsoară evoluţia celor cinci societăţi financiare, cele mai lichide ale pieţei româneşti, a suferit a doua zi consecutivă de scăderi severe, coborând sub reperul tehnic al ultimului minim înregistrat la începutul lunii martie a.c. Picajul s-a reali