Domnilor şi (după cum presupun) doamnelor, am primit cu seninătate promptul dvs. protest la nota mea informativă în care afirmam că: „ştiu că vă interesează totul“. Susţineţi – cu o anumită eleganţă, recunosc – că am rămas la „o viziune anacronică“ în ceea ce priveşte munca şi misiunile dvs., asimilîndu-vă cu vechea Securitate. Tocmai că nu, vă asigur. Mai degrabă – ca să fac o comparaţie – v-am scris considerîndu-vă un Serviciu multilateral specializat în slujba Inteligenţei, un Intelligence Service al românilor, în care sper să găsesc istorici competenţi, psihologi, ideologi, şi chiar esteţi, pe lîngă mulţimea de isteţi fără de care nu mişcă nimic în ţara noastră şi nici în orice alte democraţii. Cu ce v-ar jigni dacă aş vedea în dvs. un Intelligence Service? Mai firesc ar fi să mă puneţi la punct pentru această comparaţie exagerată.

Sigur că exagerez, dar asta e meseria mea la care se adaugă o noutate specifică democraţiei noastre, fie ea şi originală. Eu nu am Internet; fără a fi împotriva lui, nu-mi place acest instrument. Nu ţin să-mi fac blog, dar doresc să-mi păstrez comunicativitatea dintotdeauna. Eu nu cred în incomunicabilitatea de care se face atîta caz în literatură şi filozofie. Nu mi se potriveşte. Eu simt nevoia să discut liber pînă şi cu supraveghetorii mei democraţi, cu prietenii – cîţi mai am – fiindu-mi prea lesne şi normal. Oricum, dacă dvs. vă simţiţi datori să-mi explicaţi că nu mai aveţi nimic cu Securitatea, eu, trimiţîndu-vă note informative asupra celor ce-mi trec prin cap şi pe stradă, am sentimentul unui exerciţiu original, întru totul democratic. Niciodată nu aş fi „sesizat“ Securităţii că-mi place cum cîntă pianista Anna Winitskaya, ce discută Amos Oz cu Jean Daniel sau cum defineşte Ion Luca Caragiale nenorocirea. Ar fi fost mai mult decît subversiv. Ar trebui să vă simţiţi mulţumiţi că un cetăţean român vă pune la curent cu