Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanul care ajută copiii din România

Publicat in Romania Libera, joi 6 mai 2010 ·

Faimosul fotograf american Michael Carroll, care a lucrat pentru New York Times, face acte de caritate în Transilvania

Jurnaliştii trebuie să caute adevărul şi să nu se mulţumească cu răspunsuri superficiale, iar rolul lor este acela de a face societatea mai bună, a declarat miercuri, la Bistriţa, Michael Carroll, un fotograf recunoscut pentru experienţa acumulată de-a lungul anilor alături de Boston Globe, The New York Times şi Disney Corporation. În calitate de preşedinte al organizaţiei Romanian Children's Relief (RCR) cu sediul în Massachusetts (SUA) şi al Fundaţiei Inocenţi, care oferă servicii pentru aproape 2.000 de copii cu dizabilităţi, rromi sau săraci, Michael Carroll a declarat că nu a renunţat niciodată la meseria sa, care l-a determinat, după experienţa trăită în România în luna ianuarie a anului 1990 să nu rămână indiferent la destinul copiilor pe care i-a fotografiat şi care, la vremea aceea, erau ţinuţi în orfelinate, în spatele gratiilor, în condiţii greu de imaginat.

Activ de două decenii

„Am venit în România, pentru prima oară în ianuarie 1990 alături de o echipă de medici şi jurnalişti americani şi, împreună cu ei, am descoperit drama copiilor cu HIV/SIDA din perioada comunistă. Am făcut mii de fotografii alb-negru fiindcă era iarnă atunci în România, iar fotografiile alb-negru sunt expresive şi grave, dar una mi-a rămas întipărită în minte. E a unui copil care, din spatele unui pătuţ, priveşte cu o privire stingheră, prin grilaj. E ceea ce eu consider că este un simbol a ce se întâmpla în România", a declarat Michael Carroll. După ce s-a întors în SUA şi a publicat fotografiile în ziarul Boston Globe într-un documentar al lui Bill Griffo de la Spitalul din New York/Centrul Medical Cornell, şi a prezentat situaţia grea în care se găseau copiii orfani din România după revoluţia din 1989, Michael Carroll a fost solicitat de mai mulţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum o ora
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta

HotNews acum 24 minute
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro. Potrivit primelor informaţii publicate de trupa de heavy m

Accident grav în Gorj. Opt persoane transportate la spital, după ce un autobuz s-a ciocnit cu un microbuz

Libertatea acum o ora
Opt persoane sunt rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, anunţă Centrul Infotrafic.

Israelul a atacat Libanul și anunță că a lovit aproximativ 100 de lansatoare de rachete ale Hezbollah

Libertatea acum o ora
Avioanele de război israeliene au lansat joi seară cele mai intense lovituri din ultimul an asupra sudului Libanului, atacând poziții ale grupării Hezbollah, relatează Reuters și CNN, citat de News.ro. Armata Israelului (IDF) a precizat ulterior că

Tată și fiică spulberați pe trecerea de pietoni

Tribuna acum 38 minute
Un bărbat și o fetiță au fost grav răniți într-un accident rutier produs vineri dimineață pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu. Cei doi au fost loviți în plin de un autoturism, în timp ce se aflau pe trecerea pentru pietoni. “Polițiștii Birou

Un candidat susținut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pornografic. „Minciuni obscene de tabloid” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un candidat republican din Carolina de Nord, unul dintre statele cele mai disputate pentru alegerile prezidenţiale americane, a exclus joi, 19 septembrie, să se retragă după dezvăluirea de către CNN a unor mesaje controversate, despre nazism sau scl

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 43 minute
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

BANCUL ZILEI | Ajunge ardeleanul în gară

Cancan acum 50 minute
Dragi cititori, CANCAN.RO vrea să-ți aducă zâmbetul pe buze la început de săptămână, așa că ți-a pus la dispoziție un banc amuzant. Să înceapă distracția! Spor la citit! Iată ce banc am pregătit pentru această dimineață: Ajunge ardeleanul în gară și

Liga Campionilor: FC Barcelona, învinsă de Monaco / Atletico, victorie cu gol în minutul 90

News.ro acum 9 ore
Formaţia FC Barcelona a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa AS Monaco, în prima etapă a tabloului principal a Ligii Campionilor. Tot joi, Atletico Madrid a învins Leipzig cu 2-1 datorită unui gol marcat în minutul 90.

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°