Nu prea sînt pet-uri pe marginea drumului! – asta poate fi prima constatare, dragă cititorule, în momentul în care la Albiţa (pe firul drumului ce vine dinspre Huşiul vasluian) ai trecut graniţa în Republica Moldova. O făcui şi eu, mai alaltăieri, într-o maşină cu tineri istorici – plus britanicul Dennis Deletant, mai june decît toţi – care mergeau la o conferinţă, la Chişinău. Ofiţerii de la vama moldavă, foarte amabili. Pe lîngă ei, şi două tinere domnişoare ofiţerese în devenire (probabil făceau un fel de practică), în uniformă regulamentară, deloc blonde şi cu un aer categoric mai românesc decît presupusa rusoaică cu ochi de gheaţă verde din videoclipul Nikita al lui Elton John. Nu-ţi vine să crezi că aproape aceiaşi grăniceri – sau alţi colegi de-ai lor – erau acum vreun an foarte duri cu maşinile venite dinspre România. Aşa se scrie istoria: zîmbete, grimase, unde azi e zidul Berlinului, mîine e pod de flori – sau invers. Pentru cei sensibili la detalii, unul sare în ochi: imensa şapcă din uniforma ofiţerilor bărbaţi, mare cît o tavă de pizza, după model rusesc. Verde sau albastră, cu fireturi diverse, aveţi toate şansele s-o vedeţi relativ des pe străzile capitalei moldave.

Paradoxal sau nu, şoseaua de pe teritoriul Republicii Moldova este ceva mai bună decît şoseaua de pe teritoriul românesc al Uniunii Europene! De-o parte şi de alta – nuci, brazi, pe alocuri plantaţii de vii şi, din loc în loc, pîlcuri de mesteceni. Nu vezi gunoaie aruncate. Dar ai ocazia să admiri (pe partea dreaptă, cum mergi spre Chişinău), pe o coamă de deluşor, un impozant tanc sovietic din Al Doilea Război Mondial, dintre cele care i-au fugărit pe nemţi pînă la Berlin. Un indicator spune că acolo este Memorialul „Victoria“ – care pare mai curînd un memento: de la graniţa română a UE şi-a NATO şi pînă la Tiraspol, în rebela Transnistrie (unde soldaţi ruşi sînt cantonaţi temei