Măsura tăierii de salarii și pensii este dură, dar era inevitabilă. E o șansă de redresare a României în maximum un an. Alternativa majorării imozitelor ar fi fost catastrofală: 10 ani de mizerie.
Dar faptul că tăierea a fost atât de bruscă și de dură este doar vina guvernelor din ultimii patru ani. Pentru că lucrurile nu s-au putut face punctual și sistemic, s-a ajuns la varianta încetării de plăți. E parțială, e controlată, dar e o încetare de plăți interne. Așa se face că: bugetarii și pensionarii suferă în mod egal pentru situații și vinovății diferite. Pe rând:
Pensionarii sunt taxați în modul cel mai nelegitim posibil. Ei plătesc pentru ca bugetarii să nu sufere reduceri de salarii de 40%. Aceasta este prima problemă care trebuie remediată. Și trebuie să devină clar că pensiile speciale se numesc speciale dintr-un motiv: banii se mută din buzunarul oamenilor obișnuiți în buzunarele oamenilor speciali.
Medicii au căzut victime unei duble inechități. Pe de-o parte, aveau cele mai mici remunerații comparativ cu pregătirea și responsabilitatea. Pe de altă parte, ei prestează servicii cu valoare adăugată directă iar punerea lor pe același plan cu restul bugetarilor este de-a dreptul abuzivă într-o țară în care se plătesc asigurări de sănătate.
Profesorii, la rândul lor, prestează un serviciu cu utilitate directă. În cazul acesta, nu există însă o taxă din care să se finanțeze direct. În schimb, în sistemul de învățământ există o mare rezervă de eficiență. Sunt prea mulți suplinitori care ar da coșmaruri părinților responsabili. Iar normele didactice de 20 de ore pe săptămână sunt, de fapt jumătăți. Dacă timpul de muncă ar ajunge la niveluri rezonabile, dascăli ar putea lua bani chiar mai mulți decât înainte. De exemplu: 40 de ore pe săptămână, 50% creștere finală de salarii.
Militari, polițiști. Prin comparație, au fost categoriile rela