Suspectaţi că ar fi călcat în picioare barul Impuls Cafe din Constanţa, că ar fi distrus un Volkswagen Touareg şi că ar fi tăbărât, înarmaţi cu bâte de base-ball, toporişti şi pistoale cu gaze, pe trei tineri pe care i-ar fi snopit în bătaie, cunoscuţii Adi Buda şi Daniel Zorică, zis Mache, sunt cercetaţi în libertate. Nu este însă de trecut cu vederea faptul că aceştia nu au petrecut nicio zi în arest, dat fiind că pe numele lor fuseseră emise mandate de arestare preventivă în lipsă, nefiind găsiţi acasă de poliţişti.
Astfel, singurii care au avut ghinionul să petreacă aproape o săptămână în spatele gratiilor sunt Florin Picoi, Daniel Ţintilă şi Andrei Florin Spînu. Potrivit anchetatorilor, cei trei, împreună cu Adi Buda şi Daniel Zorică, sunt cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice şi loviri sau alte violenţe. În cursul săptămânii trecute, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au solicitat arestarea preventivă a celor cinci suspecţi. Concret, procurorii îi acuză că, în seara de 20 februarie 2010, în jurul orei 23.00, aceştia ar fi provocat un scandal de zile mari în barul aparţinând SC Impuls Cafe SRL Constanţa. Înarmaţi cu bâte de base-ball, cu o toporişcă şi având asupra lor un pistol cu gaze, cei cinci i-ar fi atacat pe Daniel Goerge Gherasim, Toma Sorin Marin şi Adrian Goae, ar fi distrus geamurile barului, dar şi pe cele ale unui VW Touareg CT 26 VMB. De asemenea, procurorii spun că victimele celor cinci bărbaţi ar fi avut nevoie de circa 20 de zile de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni în urma loviturilor suferite. În timp ce Buda şi Zorică nu au fost de găsit, Spînu, Ţintilă şi Picoi au fost chemaţi la poliţie şi apoi încătuşaţi. Ulterior, Judecătoria Constanţa a admis propunerea de arestare formulată de procurori împotriva celor cinci, însă lucrurile s-au schimbat r