Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispozitivul de protecţie antiseismică, promovat la Iaşi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 6 mai 2010 ·

Dispozitivul care închide automat alimentarea cu gaze a unui imobil, în caz de cutremur, a fost prezentat astăzi autorităţilor locale şi pompierilor ieşeni de către inventatorul Mircea Manolescu, prezent în capitala Moldovei pentru a participa la Salonul „Euroinvent” 2010. Sursa: Maria Craus

1 /.

Dispozitivul este compus dintr-un avertizor seismic conceput în California căruia inventatorul i-a ataşat un tablou electric inteligent şi un electro-ventil. Întreg sistemul de avertizare şi protecţie antiseismică se ridică la suma de 2.800 de euro şi poate fi montat şi în scările de bloc.

„Sistemul se montează pe un perete de rezistenţă al imobilului, citeşte informaţia din unda seismică şi închide automat gazul în cazul unui cutremur de mare intensitate. El trebuie folosit de oameni instruiţi în prealabil, simte şi cutremurele de mai mică intensitate însă nu intră în acţiune”, a declarat inventatorul Mircea Manolescu.

Sistemul dă avertizări şi la apariţia replicilor unui cutremur

Dispozitivul avansat de avertizare şi protecţie antiseismică a fost gândit pentru a proteja locuinţele de apariţia după cutremur a unor incendii sau explozii care pot fi devastatoare. Acesta „simte” şi replicile unui cutremur şi emite avertizări.

„Clădirile nu se prăbuşesc niciodată în secunda 1 a unui cutremur, ci la 20 – 30 de secunde după sosirea undei de şoc. Cei care au acasă un sistem de protecţie antiseismică vor primi avertizări cu 20 – 40 de secunde înainte de sosirea undei, deci au în total cam 1 minut la dispoziţie să se pună la adăpost, timp preţios când e vorba de salvarea unei vieţi”, spune Mircea Manolescu.

Inginerul lucrează şi la un sistem care supraveghează în permanenţă şi semnalează apariţia unor parametri nedoriţi într-o clădire, cum ar fi scăpările de gaze sau fumul. Astfel de dispozitive sunt utile şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 23 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 47 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 6 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°