Povestea mea despre papuci incepe demult, intr-o seara, cand, m-am lovit de papucii din dotare ai unui „el”. Omul, un ins ingrijit si chiar elegant in public, detinea o pereche de papuci oribili, niste chestii reci, old, neprietenoase, fara sare si piper si pe deasupra, foarte grele (asa e! Nu radeti, acei papuci erau grei!).

N-am spus nimic, insa imi aduc aminte si acum ca la distanta de cateva zile cautam disperata papuci pentru el prin oras, incaltari pe care intr-un final le-am si gasit (gasisem mai degraba niste papuci stil botosei, cu blana pentru ca vroiam sa-i tina cald) insa, uitandu-ma atenta la ele, am inteles ca nu le pot cumpara pentru simplul motiv ca nu stiam ce numar poarta la picior barbatul indragit. Puteam sa dau un telefon, e drept, insa el nu ma cunostea atat de bine, nu eram in relatii atat de apropiate incat sa-i cumpar papuci. Am simtit ca ar putea percepe gestul meu drept unul agresiv, ori s-ar putea gandi ca vreau sa spun ceva oferind papuci (ceva de genul ”iata ce cadouri personale iti fac, sunt deja nevasta ta”, cam pe acolo..)

Insa, cu prima ocazie cand am putut, i-am spus despre papucii lui. I-am relatat cine m-a invatat pe mine sa fiu atenta la papucii de interior ai unei persoane, ba in plus, i-am spus si cat de oribile erau incaltarile sale (ca idee, papucii mei erau o adevarata poveste pe langa porcariile lui) si ca ar fi bine sa le schimbe cu unele mai frumoase si mai potrivite pentru un barbat atat de frumos si elegant ..

Dupa o perioada foarte, foarte lunga de timp, ne-am revazut, nu mai lungesc povestea, ideea e ca am cercetat discret si ce fac papucii mei si cum o mai duc ai lui (sunt aceasta surioara a lui Sherlock Holmes, stiu). Ai mei erau long-gone fireste, cine stie ce se mai intamplase intre timp, am banuit ca erau deja incaltati prin alte parti, si m-am amuzat pentru ca nu i-am zarit nici pe ai lui,