Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O firmă controlată de Honorius Prigoană a cerut falimentul

Publicat in Romania Libera, joi 6 mai 2010 ·

Firma Rosal Ecologic & Recycling System, care se ocupă cu salubrizarea comunelor limitrofe Capitalei, a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti, într-un dosar înregistrat marţi, citat de Mediafax.

De la începutul acestui an, firma a fost somată la Tribunalul Bucureşti, pentru neplata unor datorii, de către mai multe societăţi, printre care Anel Trading Impex şi Tehnologica Radion.

Honorius Prigoană, care deţine indirect pachetul majoritar de acţiuni, nu a putut fi contactat pentru a explica motivele cererii de insolvenţă.

Potrivit ultimelor raportări de pe site-ul Ministerului Finanţelor, Rosal Ecologic & Recycling System a înregistrat în anul 2008 o cifră de afaceri de 33 milioane lei şi un profit net de peste 930.000 lei.

Firma, care avea 368 de angajaţi în 2008, este controlată în proporţie de 70% de Rosal Management, din care firma Univers Media deţine 60%. Univers Media este deţinută integral de Honorius Progoană.

Potrivit paginii sale de internet, Rosal Ecologic & Recycling System are ca obiect principal de activitate salubrizarea comunelor limitrofe Bucureştiului. Firma are puncte de lucru la Buftea, Chitila şi Pantelimon.

Pe langa activitatea de bază, Rosal Ecologic & Recycling System se mai ocupă cu vânzarea şi închirierea de recipienţi de precolectare, cu cercetarea şi proiectarea în domeniul colectării, transportului, prelucrării şi valorificării deşeurilor, cu măturatul şi spălatul căilor publice, curaţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi cu activităţi de vidanjare.

Firma Rosal Ecologic & Recycling System, care se ocupă cu salubrizarea comunelor limitrofe Capitalei, a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti, într-un dosar înregistrat marţi, citat de Mediafax.

De la începutul acestui an, firma a fost somată la Tribunalul Bucureşti, pentru neplata unor datorii, de către mai multe societăţi, printr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 22 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 11 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°