Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TVA si cota unica, majorate? Vezi care ar putea fi efectele in piata fortei de munca

Publicat in Wall-Street.ro, joi 6 mai 2010 ·

Discutiile dintre FMI si guvernul Boc in privinta majorarilor TVA si a cotei unice de impozitare si zvonurile potrivit carora cresterile vor ajunge la un maxim de 25%, respectiv 20%, au incins spiritele printre managerii de resurse umane, care sustin ca asemenea masuri vor afecta direct bugetele de salarii si vor incuraja munca la negru.

“Se pare ca tot mediul privat trebuie sa plateasca pentru criza, iar acest lucru devine frustrant si descurajant. Deja avem semnale de la companii importante care ne spun ca nu este posibil sa mai faca mariri de salarii in acest context, pentru a acoperi cei 4% diferenta, si sunt extrem de ingrijorate de perspectiva diminuarii salariilor nete”, afirma Florin Ochiana, HR operations manager al companiei de resurse umane Lugera & Makler.

Aplicarea simultana a celor doua majorari, indiferent de valoarea pe care o va stabili Guvernul, conduce la scenarii descurajante: aflate in imposibilitatea de a creste veniturile angajatilor, companiile vor alege sa impoziteze cu 20% venitul brut actual per angajat, sau vor recurge la noi valuri de disponibilizari. Companiile aflate in real impas financiar ar putea opta chiar pentru solutia muncii la negru. De cealalta parte, cresterea cotei TVA va reduce nivelul de consum al populatiei care se va reflecta in profitul companiilor, deci si in politicile de recrutare sau restructurare.

Salariul mediu net ar trebui sa creasca cu aproximativ 5% in 2010, potrivit Oanei Datki, country manager si al Consulteam.

Un alt studiu realizat de compania specializata in audit si consultant ProcewaterhouseCoopers estima o crestere de 5,5% a salariului net in 2010 pentru sectorul bancar, dupa ce in urma cu un an remuneratiile la niveld e piata au crescut cu 5,3%. Cu alte cuvinte, majorarile salariale bugetate la inceputul acestui an vor acoperi cel mult inflatia, nicidecum valoarea celor 4% im

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 34 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 14 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°