Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dublă condamnare la retrogradarea în liga a doua

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 6 mai 2010 ·

Pandurii Târgu-Jiu şi Poli Iaşi au remizat ieri, scor 1-1, şi şi-au îngreunat reciproc soarta. Ambele echipe se află pe locuri retrogradabile şi acest rezultat de egalitate le menţine tot sub linia retrogradării.

Gorjenii au deschis scorul prin slovenul Jaka Stromajer (30). Echipa lui Sorin Cârţu părea să fi scăpat în învingătoare, mai ales că moldovenii au jucat ultimele minute în inferioritate numerică, după eliminarea lui Adrian Ilie (83).

Sorin Cârţu, antrenorul gorjenilor, n-a terminat nici el meciul pe bancă, fiind eliminat, iar echipa sa şi-a pierdut capul. Viveiros a egalat în minutul 90, cu un şut superb, de la peste 25 de metri, care s-a dus direct la vinclul porţii apărate de Mingote.

Ţiţi Dumitriu e optimist: „Speranţa moare ultima”

Echipa moldoveană n-a mai învins pe nimeni de 11 etape. Formaţia din Copou a fost preluată de patru etape de Dumitru Dumitriu şi, de atunci, a obţinut tot atâtea rezultate identice, 1-1: cu Oţelul, Dinamo, Gaz Metan şi Pandurii.

Scorul final nu l-a descurajat pe Ţiţi Dumitriu, antrenorul moldovenilor. „Rezultatul final este echitabil, după aspectul jocului. Prestaţia noastră a fost influenţată, mai ales în start, de cele 12 ore pe care le-am parcurs marţi cu autocarul. Am primit şi un gol din ofsaid, dar asta nu are importanţă. În repriza a doua am jucat mai bine şi am reuşit egalarea chiar dacă gazdele au apelat la metode ortodoxe şi neortodoxe pentru a câştiga. Nu ştiu cât ne ajută acest egal, însă ne agăţăm de orice. Speranţa moare ultima! Suntem obligaţi să jucăm la victorie în ultimele trei runde”, a declarat Ţiţi Dumitriu, la sfârşitul jocului.

Cârţu şi amarul din pahar

Sorin Cârţu, tehnicianul gazdelor, a „explodat” după meci. „Am jucat mai bine astăzi, rezultatul este nedrept. Fotbalul te pedepseşte când nu respecţi anumite principii. Acu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 54 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 36 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 36 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°