Vasile Zaharia trebuie să treacă prin curtea vecinilor, pe o cărare de un metru lăţime. De două ori tribunalul i-a acordat un drept de servitute de trecere de trei metri şi tot de atâtea ori Curtea de Apel a retrimis cazul spre judecată.

După cincisprezece ani în care s-a judecat pentru acces la casa părintească de pe strada Oţelarilor nr. 6, Vasile Zaharia a ajuns la capătul răbdării. A plătit zeci de mii de lei pentru cheltuieli de judecată şi a înghiţit în sec de mii de ori, din cauza umilinţei de a trece zi de zi prin „curtea” vecinilor, care se consideră proprietari pe terenul care duce spre casa lui.

„Când a murit mama, ambulanţa n-a avut acces. Când fac aprovizionarea cu lemne, trebuie să le car cu mâna sau cel mult o roabă, pe o distanţă de peste 30 de metri”, a povestit Vasile Zaharia. Deşi ar trebui să aibă acces auto, pe spaţiul de care dispune acum nu încape nici măcar cu o bicicletă. Zaharia este revoltat că terenul respectiv a fost vândut de-a lungul timpului, deşi făcea obiectul unui proces.

„Principalul incovenient pentru noi a fost că nu ne-am putut extinde lucrările la casă şi nu ne-am ridicat un gard. Eu plătesc degeaba impozit pe acest teren, de vreme ce nu am intimitate în propria curte”, a spus una dintre vecinele lui Zaharia, care a solicitat să-i fie protejată identitatea.

Carte funciară complicată

Carmen Buibaş, avocatul care îl reprezintă de trei ani pe Vasile Zaharia, consideră că, într-adevăr, cincisprezece ani reprezintă o perioadă foarte lungă pentru un caz civil. „La baza acestei probleme stă situaţia foarte încurcată a cărţii funciare, care este nerezolvată de mai bine de zece ani”, a explicat Buibaş. Potrivit acesteia, CF-ul este vechi şi conţine extrem de multe modificări în privinţa proprietarilor, fapt ce îngreunează soluţionarea cazului.

Următoarea înfăţisare este programată pentru luna iu