Google are în plan să lanseze, anul acesta, librăria online "Google Editions". Sistemul va facilita accesul internauţilor la volumele dorite, întrucât nu va fi compatibil cu un singur dispozitiv, ca în cazul Amazon, care comercializează volume digitale dedicate doar e-reader-ului Kindle.
"Viziunea noastră este să punem cărţile la dispoziţia utilizatorilor, indiferent de dispozitivele pe care le deţin", a declarat Gabriel Sticker, purtător de cuvânt al Google.
Până în prezent, Google a scanat peste 12 milioane de cărţi, oferindu-le utilizatorilor săi o selecţie mult mai mare decât competitorii săi, Apple şi Amazon. Analiştii companiei de cercetare Yankee Group estimează că piaţa dispozitivelor pentru volume digitale va genera venituri de 1,3 miliarde de dolari în 2010, urcând la 2,5 miliarde până în 2013.
"Ne putem imagina un scenariu în care Apple, Amazon şi Google îşi vor împărţi piaţa. Ne aşteptăm, deci, ca Amazon să înregistreze o scădere a cotei de piaţă de la 90% la 35 de procente, în următorii cinci ani", "proroceşte" Spencer Wang, reprezentant al Credit Suisse. "Nicio companie sau industrie nu poate considera intrarea Google pe această piaţă ca fiind nesemnificativă. De fiecare dată când Google intră într-o afacere pe segmentul tău, pregăteşte-te, fiindcă lupta va fi dură", avertizează Wang.
Reprezentanţii Google nu au făcut publice tarifele pentru volumele incluse în "Google Editions". Într-un interviu acordat revistei New Yorker, oficialii companiei au declarat că volumele vor fi achiziţionate direct de la Google sau de retaileri, care vor păstra majoritatea câştigurilor. Oamenii de la Google au specificat că actualele procese legale ale companiei cu edituri din întreaga lume, pe tema încălcării drepturilor de autor, nu vor afecta noul proiect: "Google Editions este un plan care va fi realizat indiferent care vor fi înţelegerile la c