Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Moştenitorul familiei Simian şi-a deschis piaţă privată

Publicat in Adevarul, joi 6 mai 2010 ·

Oprea Simian, descendent direct al celebrei familii de industriaşi investeşte în Râmnic. În locul fostei fabrici de pantofi, pusă pe butuci după 89, se construieşte cel mai mare complex comercial din judeţ.

Cel mai mare complex comercial din Vâlcea este amenajat în fosta fabrică de pantofi Vâlceana chiar de către moştenitorul familiei ce a întemeiat afacerea în urmă cu 122 de ani în Râmnic. Vlad Oprea Simian, ultimul nepot al fraţilor Aurel şi Nae Simian. Terenul şi clădirile fostei fabrici au fost retrocedate încă din 2006 dar punerea în posesie a avut loc în 2009. „Am avut ideea să fac o piaţă privată atunci când am aflat că piaţa din centrul oraşului se va închide pentru renovări. Eu dispun aici de foarte mult spaţiu, iar toate clădirile în care înainte se produceau pantofi şi se prelucra piele sunt într-un amplu proces de modernizare", spune proprietarul pieţei private. El afirmă că, în curând, în curtea odată părăsită a fabricii de încălţăminte, se va ridica cel mai mare complex comercial din Râmnic. Pe lângă piaţa de legume şi fructe, ce deja funcţionează în incinta complexului, proprietarul lucrează la amenajarea a zeci de spaţii pentru magazine, o galerie comercială, un restaurant, baruri şi o clădire de birouri. „La început am vrut să investesc în zona imobiliarelor. Când am constatat cât de adâncă este criza în România mi-am spus că trebuie să readuc cumva în circuitul economic spaţiile de aici. Aşa am început să renovez, să modific să vin cu idei", spune Vlad Oprea Simian.

Scutiri de chirie pentru primii 100 de pieţari

În piaţa „Simian" s-au instalat deja comercianţii de fructe şi legume. „Primii 100 de pieţari care vin să închirieze aici vor avea gratuitate timp de şase luni. Următorii 100 timp de trei luni aceeaşi scutire de chirie. Fac asta pentru a atrage câţi mai mulţi intreprinzători", spune afaceristul. Venit cu idei din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 5 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°